Colegiul Medicilor a abrogat o decizie prin care medicii puteau profesa și după pensionare

9 iunie 2022 | 0 comentarii |

Organizația profesională consideră că decizia CMR nu mai era necesară, în condițiile în care prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că la cerere, medicii pot profesa și după împlinirea vârstei de 67 ani.

 

Decizia pentru abrogarea Deciziei Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 4/2008 privind continuarea activității medicale peste vârsta legală de pensionare a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, „în temeiul art. 391, 438 și 439 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul național al Colegiului Medicilor din România decide:

Art. 1. – Se abrogă Decizia Consiliului național al Colegiului Medicilor din România nr. 4/2008 privind continuarea activității medicale peste vârsta legală de pensionare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 20 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 2. – Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Potrivit Colegiului Medicilor din România (CMR), decizia amintită nu mai era necesară, după ce legislația în domeniu a fost modificată în sensul că, în anumite condiții, activitatea medicilor poate continua la cerere și după împlinirea vârstei de 67 ani..

 

Prin art. 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, „medicii se pot pensiona în condițiile prevăzute de legislația privind sistemul unitar de pensii publice. La cerere, medicii se pensionează la vârsta de 67 de ani, indiferent de sex. Cererea privind menținerea în activitate până la împlinirea vârstei de 67 de ani se depune de către medic la unitatea angajatoare, în vederea aprobării, sau, după caz, se notifică casei de asigurări de sănătate de către medicul care se află în relație contractuală în mod direct cu aceasta, cu cel puțin 15 zile înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzute de legislația privind sistemul unitar de pensii publice”.

Legislația prevede de asemenea că, prin excepție, „medicii care își desfășoară activitatea în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate județene sau a municipiului București, direct sau prin intermediul furnizorilor de servicii medicale, își pot continua activitatea, după împlinirea vârstei de 67 ani, la cerere, cu aviz anual eliberat de direcția de sănătate publică județeană sau a municipiului București și de CMR, prin colegiile județene ale medicilor sau al municipiului București, pe baza certificatului de sănătate”.

 


Adaugati un comentariu


 

*