Colegiul Psihologilor se „securizeaza”

23 octombrie 2013 | 0 comentarii |

Decizia a fost luata ca masura de precautie impotriva falsurilor care in ultima vreme, potrivit presedintelui Mihai Anitei, au invadat piata din Romania. Registrele profesionale sunt obligatorii de la 1 noiembrie 2013, iar timbrele, incepand cu 1 ianuarie 2014.

 

Mihai Anitei

Mihai Anitei

Incepand cu 1 noiembrie 2013 „nu se vor mai putea emite avize psihologice pe capota masinii, fara a avea un suport”, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Colegiului Psihologilor din Romania (CPR), Mihai Anitei, care a anuntat ca organizatia profesionala pe care o reprezinta a decis securizarea actelor profesionale.

Masura era necesara pentru evidenta profesionala a psihologilor si pentru cresterea gradului de incredere a populatiei in serviciile prestate de acestia, sustine presedintele CPR, mentionand ca „pe piata serviciilor psihologice au aparut furnizori de servicii psihologice falsi in defavoarea psihologilor cu drept de libera practica avizati”.

Anitei spune ca evidenta profesionala a psihologilor cu drept de libera practica va fi realizata intr-un registru de evidenta mixt, prin utilizarea registrelor profesionale tip (care se vor putea descarca de pe site-ul colegiului) si a etichetelor tip „timbru” care vor fi eliberate de Colegiu.

 

psihologPresedintele CPR a precizat ca noile registre profesionale sunt obligatorii incepand cu data de 1 noiembrie 2013.

Motivatia acestei decizii este, potrivit presedintelui Mihai Anitei, aceea ca „in prezent, avizele si rapoartele psihologice emise in mod ilegal reprezinta un pericol pentru populatie. In ultima perioada, mai multi psihologi din tara au sesizat Colegiului existenta unor avize psihologice false, falsificatorii folosind stampile intocmite pe baza registrelor publice de evidenta a psihologilor”, a atras atentia presedintele Anitei, subliniind ca hotararea CPR a fost trimisa pentru a fi publicata in Monitorul Oficial.

 „Nu se vor mai putea emite avize psihologice pe capota masinii, fara a avea un suport. Cei care vor elibera acest tip de avize vor avea, in medie, opt examinari pe zi. Atat in siguranta circulatiei rutiere, cat si in domeniul utilizarii armelor si munitiilor sau angajarii in functii si profesii cu risc, examenul psihologic trebuie sa se realizeze in siguranta deplina, atat pentru beneficiarii directi, cat si pentru restul populatiei, ambelor categorii fiindu-le afectata viata, sanatatea si securitatea”, a subliniat Anitei.

In aceea ce priveste „timbrul”, care devine obligatoriu incepand cu 1 ianuarie 2014 si care la momentul deciziei instituirii lui a starnit numeroase controverse si comentarii, presedintele CPR a tinut sa arate ca valoarea acestuia va fi una foarte mica, de numai 50 de bani, dar fiind eliberat doar psihologilor atestati, acesta va fi un element de impiedicare a impostorilor de a-si aroga drepturi pe care nu le au.

 

psihologSeful Directiei Juridice si Comunicare a CPR, Laurentiu Stefan, a explicat la randul sau ca prin evidenta profesionala, atat psihologii romani cat si beneficiarii serviciilor psihologice vor cunoaste provenienta actelor profesionale si vor fi „securizati” cu privire la valoarea profesionala a acestora, vor avea garantia legalitatii.

Totodata, institutiile publice vor fi informate despre noile conditii profesionale privind emiterea actelor de catre psihologii romani, astfel incat sa nu existe loc de interpretare.

Prin aceste masuri se va diminua costul evidentei profesionale si vor fi securizate toate datele privitoare la client”, a punctat Laurentiu Stefan.

In Romania exista aproximativ 4.000 de psihologi „legali”, a spus Stefan, mentionand ca pe langa acestia sunt multi care nu au atestat, nu au drept de libera practica, astfel ca acestia din urma nu pot emite avize psihologice, iar daca o fac, inseamna ca sunt in ilegalitate.

La 1 noiembrie, in cadrul sedintei Conventiei Nationale a Colegiului Psihologilor din Romania, vor fi analizate si supuse aprobarii noul Cod deontologic al profesiei de psiholog cu drept de libera practica si noulCod de procedura disciplinara, documente fundamentale pentru organizarea exercitarii profesiei de psiholog in Romania.

 


Categorii: Actual, Organizatii

Adaugati un comentariu


 

*