Comentarii

Alesii ne dezamagesc din nou. Chiar nu le pasa sau /si nu vor sa inteleaga, nici macar din experienta altora, ca se poate trai mai bine fara tigari in locurile publice. Chiar vor sa ne “afume” si asfixieze in continuare?

Ma numesc Mateiescu Nicoleta si sint absolvent al scoli sanitare nu am experienta dar mar interesa un job ca asistent medical in norvegia nivel engleza mediu am 36 ani

Felicitari pentru articol. Rar mai gasesti in presa locala asemenea descriere a unui eveniment.

Felicitari tuturor medicilor, sanatate multa .

Asa da! Emoționant gestul si urez să devină o tradiție.

Dr. Carmen Nistor un medic pe care si l-ar dori oricine. Competenta, seriozitate si mult respect fata de pacienti.

Dar de medicii de familie care percep taxa pentru avizele care se cer la gradinita ce parere aveti?

Parcurile de masini confiscate de Politie si ANAF sunt pline. Masinile alea ruginesc si nu le cumpara nici dracu. Asa ca recuperarea unor datorii prin confiscarea masinii e deranjanta pentru proprietar dar inutila pentru stat.
Mai ales daca pentru a-ti recupera masina trebuie sa platesti mai mult decat a costat atunci cand ai cumparat-o.
Si atunci datornicul spune : “Bine, draga stat roman, luati voi masina in contul datoriilor mele si spalati-va cu ea pe cap pentru ca oricum doream sa cumpar alta !”

Lansarea de carte a dr. Valeriu Bistriceanu – o intamplare frumoasa, luminoasa, emotionanta, ce sunt convinsa ca va fi ramas in eternitate prin farmecul povestilor citite, prin atmosfera creata de muzica si poezie, dar mai ales prin prezenta copiilor numai ochi si urechi la tot ceea ce se intampla, pentru ei, acolo.
Oamenii mari le-au daruit Adevar si Frumos, cu delicatete si duiosie, asa ca pentru varsta copilariei. Sincer, m-as fi asteptat sa-si piarda mai repede rabdarea de a sta cuminti, pe scaune – virtute a varstelor mai mari, ce-i drept. Nu s-a intamplat asa, si asta nu poate fi decat motiv de multumire, gandind ca intamplarea creata pentru ei si-a atins scopul.
Despre aceasta intamplare voi spune cateva impresii, din perspectiva cuiva necalificat, dar impresionat. De ce impresionat? Pentru ca aceasta nu este o carte. Aceasta este o sarbatoare. A temeritatii, a curajului, a indraznelii. Pentru ca iti trebuie indrazneala sa scrii o carte de povesti, in epoca Internet-ului, a computerului, a tehnologiei de varf, a copiilor uitati in fata televizorului la desene animate in care naratiunea este inlocuita cu actiunea.
Despre autorul cartii nu se pot spune foarte multe; cred, in schimb, ca s-ar putea spune mult. Ca om a carui istorie personala s-a scris in acest oras, am avut privilegiul sa-l cunosc in ipostaze diverse ca aceea de doctor fara arginti, tamaduitor de suflete, modelator de constiinte, truditor in ocna cuvintelor. Totdeauna, insa, fervent sustinator al actului de cultura in sens larg.
Ce putem spune despre cartea pe care domnia sa ne-o propune? De exemplu, ca genul epic de inspiratie populara ne este insemnat cu fierul rosu pe suflet noua, acelora din generatia mea, care am crescut cu povesti si basme. Si ca asa stand lucrurile, in tot timpul cat am citit “Din lumea povestilor” mi-au rasunat in minte cuvinte si expresii ca: “De treci codrii de arama, de departe vezi albind..”; “Taci, fiule, ca ti-oi da tinerete fara batranete si viata fara de moarte“; “…stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat, de crapau matele jucandu-se cu ei…”.
Si ca avem a remarca neaparat naratiunea la persoana intai, frumusetea descrierilor, dulceata graiului, farmecul slovei, o anume magie a atmosferei pe care o creeaza autorul, imbinarea maiastra a elementelor de trecut – prezent – real – fictiune – oameni si animale coexistand – pamantesc – supranatural, imbinare care lasa impresia ca totul este posibil aici si acum. Si, intr-adevar, in lumea povestilor totul e posibil. Dar cartea nu ne scuteste nici pe noi, cei mari, de surprize, si ma gandesc la hora care slaveste nemurirea din “Stana lui Mos Berbecila”, la tema filosofica a vietii si a mortii din “Lacul vulturilor” care m-a dus cu gandul la “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte“.
Cartea re-creeaza cumva fericirea primordiala, paradisiaca, a varstei copilariei, fericire care se va pierde mai apoi, de-a lungul vietii. Nu intamplator spunea parintele Arsenie Boca :”Daca vrei sa vezi Raiul, uita-te in ochii unui copil“.
Personalitatea autorului este usor de recunoscut in stilul navalnic, impetuos, permanent curgator si metamorfozabil al cartii.Pentru ca se adreseaza varstelor mici, cartea ofera , la finalul fiecarei povesti, indrumari de buna-purtare, sfaturi ce vizeaza chestiuni de etica si morala.
Aceasta carte se traieste, nu se citeste.
Ca si consumator de cultura, si ca ca om ce n-a uitat sa fie copil, vreau sa-i fac autorului urmatoarea urare:
Acum ceva timp, unul dintre nepotii mei mi-a pus urmatoarea intrebare: “…Tu stii cine este Ion Creanga? A scris povesti frumoase pentru copii, care se citesc si in ziua de azi. Si eu stiu povesti de-ale lui!”
Ii doresc ca, peste vesnicii, intr-una din serile frumoase ale lumii, intr-o casa oarecare, sa se auda glasul cristalin al unui copilas intreband adultul de langa el:”..Tu stii cine este Valeriu Bistriceanu? A scris povesti frumoase pentru copii, care se citesc si in ziua de azi. Si eu stiu povesti de-ale lui.”
Sunt convinsa ca, de dincolo de albastru, din steaua in care va locui atunci, domnia sa va zambi la auzul acestor cuvinte, si-si va inmuia varful penitei in calimara cu praf de stele, pentru a mai scrie o poveste, observand ca demersul sau n-a fost unul intru zadarnicie, ci intru nemurire.

Azi am fost la medicul de familie unde trebuie sa merg lunar si nu a putut trece pe card consultatia si retetele…desi aveam cardul activat…nu mergea sistemul..