Consilier la guvern

23 martie 2019 | 0 comentarii |

Un păstor îşi mâna turma de oi pe o mioritică păşune când, dintr-un nor de praf, apare un Jeep Cherokee nou-nouţ lângă el. Şoferul, un tip tânăr, într-un costum Hugo Boss, pantofi Gucci, ochelari de soare Ray Ban şi o cravată YSL, scoate capul pe fereastră şi zice:

– Măi bade, dacă îţi spun exact câte oi ai în turmă, îmi dai una?

Păstorul se uită la tânăr, se uită la turmă, se uită la tânăr, se uită la turmă, apoi îi zice, calm :

– Îţi dau.

Tânărul parchează maşina, scoate laptopul, îl conectează la telefonul mobil, accesează NASA prin Internet, apoi satelitul GPS, scanează aria, deschide baza de date şi câteva pagini de EXCEL 60 pline de formule, apoi tipăreşte cu ultima generaţie de printer portabil un raport de 150 de pagini şi, în fine, are un rezultat.

– Ai exact 1.586 oi!

Badea, calm:

– Dreptu-i! Iaca, poţi să iei o oaie.

 

Apoi, urmăreşte senin cu privirea pe tânărul care-şi alege oaia şi o cară la maşină. După ce-l vede cu portbagajul închis, îi zice, la fel de calm:

– Daca io îţi spun unde meri la slujbă, îmi dai oaia înapoi?

Tipul, plin de el, intră în joc :

– Da, de ce nu?

Badea, tot calm :

– Eşti consilier la govern.

Tipul, mirat, îl întreabă :

– Aşa este, dar cum ai ghicit?

La fel de calm, badea îi răspunde, zâmbind în colțul gurii :

– Păi, uite, te-ai abătut pe aici fără ca nimeni să te cheme, ai cerut să fii plătit pentru o întrebare pe care eu nu ţi-am pus-o şi mi-ai dat o informaţie pe care eu o aveam! Pe deasupra, habar nu ai pe ce lume trăieşti!

Tipul, atins în orgoliu:

– Şi cum ai ajuns la concluzia asta?

– Păi, din toate oile, tu ai ales câinele…

 


Categorii: Lifestyle, Umor

Adaugati un comentariu


 

*