Consiliul de Monitorizare reclamă bătaia de joc din unele centre pentru persoane cu dizabilități

5 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Lipsă de interes și condiții inumane în unele cazuri, cu gândacii colcăind prin dormitoare, pereții plini de mucegai, saltelele degradate și pline de mizerie – sunt doar câteva dintre neregulile constatate de inspectorii de monitorizare, în urma vizitării unor centre de reabilitare.

 

Dr. Emanuel Gabriel Botnariu

Persoanele cu dizabilități din țara noastră continuă să fie ignorate de autorități și de personalul centrelor de reabilitare, deși în ultimii ani s-au tras numeroase semnale de alarmă în acest sens și au fost alocate fonduri importante pentru asigurarea unor condiții care să ajute acesteste persone să se recuperze. În uma unor vizite de follow-up efectuate recent de inspectorii Consiliului de Monitorizare, pentru a verifica în ce măsură au fost respectate recomandările făcute în urmă cu 3-4 luni, pentru remedierea neregulilor constatate, s-a constatat că, în mare măsură, acestea au fost ignorate.

Președintele acestei, medicul Emanuel Gabriel Botnariu, a precizat că fondurile și resursa umană pe care consiliul le are la dispoziție sunt limitate, ceea ce îngreunează activitatea de monitorizare, dar în același timp a atras atenția că centrele de reabilitare sunt obligate să se adapteze normelor actuale de funcționare. „Este adevărat, avem bani foarte puțini și că lucrăm în prezent doar cu 7 inspectori de monitorizare. Știu că trebuie să ajungem la 900 de centre, dar este clar că, în actuala formulă, acest lucru este imposibil. Ceea ce vreau să fie posibil însă, este ca vizitele de monitorizare pe care le facem să conteze atât pentru beneficiari cât și pentru noi, ca țară”, a declarat acesta.

 

Prima vizită a fost făcută la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, unde erau internați 327 de beneficiari, în condițiile în care legea prevede că într-un astfel de centru pot fi cel mult 50 de persoane.

În urma raportului făcut după prima vizită, centrului i-a fost retrasă licența de funcționare, iar pe 16 sptembrie, unitatea a trimis spre aprobare un plan de restructurare, în baza căruia să își poată continua activitatea, plan care nu a fost aprobat încă de autoritățile centrele.

La acest centru, inspectori au făcut inițial 36 de recomandări, iar cu ocazia vizitei de follow-up au constatat că 26 din ele fuseseră implementate, iar celelalte 10 erau încă în curs de implementare. „Faptul că a trecut deja o lună și jumătate fără ca acest plan de restructurare să fie aprobat, în condițiile în care vorbim despre un centru atât de mare, cred că ar trebui să ridice și celorlalte autorități semne de întrebare. Dacă sunt șefi de centre bine intenționați, dar care nu au un model de bune practici, atunci haideți să îi ajutăm, să îi îndrumăm, să le spunem ce trebuie să facă și cum este bine să facă!”, a subliniat dr. Emanuel Gabriel Botnariu. La rândul său, Monica Dumitrescu, inspectorul de monitorizare care a vizitat centrul de la Sasca Mică, admite că noul șef a luat în trei luni măsurile care trebuia să fie luate de mult timp, iar condițiile din centru s-au schimbat radical.

 

O altă vizită de verificare a fost făcută la Centrul de Îngrijire și Asistență Olteni, din județul Teleorman, unde licența de funcționare și autorizația sanitară de funcționare au fost retrase în urma sesizărilor făcute inițial de inspectorii Consiliului de Monitorizare. Aici, cu toate că s-a constatat că se fac demersuri pentru a remedia deficiențele consemnate, există încă multe nereguli. Printre acestea se numără și încadrarea în muncă a beneficiarilor, includerea în schema de personal a unui post de medic generalist și a unui post de medic psihiatru, diversificarea serviciilor medicale, precum și faptul că activitățile de abilitare și reabilitare nu sunt corelate cu nevoile individuale ale beneficiarilor.

Gloria Ionescu, șefa Serviciului de Monitorizare al consiliului, spune că a descoperit aici și două rapoarte ale Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Teleorman, care se contrazic. „Este vorba despre un prim raport din data de 2 iunie 2021, făcut cu mai puțin de două săptămâni înainte de vizita noastră acolo, și un al doilea raport, din data de 29 iunie, adică la aproape două săptămâni după vizita noastră. În primul raport, inspectorii AJPIS au acordat centrului 81 de puncte din maximul de 83 posibile, ceea ce înseamnă că erau îndeplinite toate standardele necesare pentru un trai decent. Cel de-al doilea raport însă, făcut în urma sesizărilor noastre, arată realitatea pe care și noi, echipa Consiliului de Monitorizare, am constatat-o și semnalat-o”, a declarat aceasta. Acest fapt l-a determinat pe președintele Consiliului de Monitorizare să suspecteze că, până acum, controalele se făceau din birou, iar punctajele acordate „din pix”.

 

Cea de-a treia vizită de follow-up a fost făcută de inspectorii de monitorizare la Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tântava, din județul Giurgiu. Aici, centrul a fost găsit exact ca la prima inspecție, când reprezentanții consiliului au descoperit condiții inumane în care erau ținuți beneficiarii. Mai precis, gândacii colcăiau prin dormitoare, pereții erau plini de mucegai, igrasie, urme de murdărie, tencuiala era exfoliată, saltelele erau degradate și pline de mizerie, dușurile și chiuvetele defecte, iar vasele toaletelor nu aveau capace și erau foarte murdare. În plus, multe întrerupătoare nu aveau capace, existând riscul de electrocutare, în timp ce becurile de la baie și din alte spații lipseau sau erau arse.

Am găsit acest centru la fel cum l-am lăsat după vizita de monitorizare. Din cele 19 recomandări pe care le-am făcut, a fost implementată una singură. La vizita de follow-up, centrul arăta chiar mai rău decât în urmă cu trei luni. Chiar dacă am găsit în centru numeroase solicitări către DGASPC Giurgiu, prin care erau explicate nevoile urgente ale beneficiarilor, acestea nu sunt suficiente pentru a le îmbunătăți viața benefciarilor. Condiția esențială este ca ele să fie și aprobate”, a declarat inspectorul de monitorizare Gloria Ionescu.

În urma acestor vizite de follow-up, echipa Consiliului de Monitorizare a trimis sesizări către autoritățile abilitate, atât la nivel local cât și central, și va urmări în continuare ce se va întâmpla în centrele respective.

Consiliul de Monitorizare, autoritate autonomă sub control parlamentar, înființată în 2016 pentru a proteja, promova și monitoriza modul în care sunt respectate drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în grija instituțiilor de asistență socială.

 


Adaugati un comentariu


 

*