Consiliul Județean a consfințit închiderea centrului rezidențial pentru copii cu tulburări de comportament de la Beceni

23 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Oficial, acesta va încetă să mai funcționeze începând cu data de 1 octombrie, iar până atunci urmează a se finaliza transferul mijloacelor fixe și al celorlalte obiecte de inventar către alte unități din structura DGASPC Buzău.

 

Deși activitatea în Centrul rezidențial pentru recuperarea și reabilitarea copilului cu tulburări de comportament nr. 5 Beceni a fost suspendată de mai multă vreme, această structură din cadrul DGASPC Buzău va înceta oficial să mai funcționeze începând cu data de 1 octombrie, când vor fi finalizate toate procedurile pentru închiderea sa definitivă.

Documentul oficial care consfințește desființarea centrului a fost adoptat astăzi în ședința ordinară a Consiliului Județean Buzău, fiind vorba de o hotărâre votată în unanimitate de consilieri. Conform acesteia, de luna viitoare, centrul de la Beceni va înceta să mai existe ca instituție, dată la care va înceta și dreptul de administrare al DGASPC asupra imobilului în care acesta și-a desfășurat activitatea, și a terenului aferent. De la 1 octombrie, imobilul va fi  preluat de societatea Domenii Prest Serv SRL Buzău, în baza contractului de delegare a gestiunii serviciilor de administrare a domeniului public și privat al județului Buzău, în scopul  asigurării  pazei  și  conservării acestuia până la stabilirea unei noi destinații.

Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean, a reamintit cu această ocazie faptul că niciunul dintre foștii angajați ai centrului nu a fost disponibilizat, întreg personalul fiind redistribuit în alte structuri din subordinea DGASPC.

 

Centrul nr. 5 Beceni

Decizia de închidere a centrului rezidențial pentru copiii cu probleme de comportament a fost luată încă din 2019, iar în luna martie, procedurile au intrat în linie dreaptă fiind adoptată o altă hotărâre de consiliu care stabilea data de 30 septembrie ca termen limită pentru îndeplinirea acestora. Termenul a fost respectat, astfel că de la 1 octombrie, despre centrul de la Beceni se va vorbi la timpul trecut și rămâne de văzut care va fi următoarea destinație a imobilului în care a funcționat.

Petre Emanoil Neagu a mai precizat că închiderea centrului special de la Beceni face parte dintr-un angajament pe care autoritățile din România și l-au luat față de Comisia Europeană, referitor la implementarea unor măsuri alternative de protecţie socială mai eficiente decât cele din unitățile actuale de tip rezidențial, iar inițiativa a fost propusă Consiliului Județean de către DGASPC, în anul 2019. Totodată decizia a fost influențată și de numărul tot mai mic de beneficiari pe care centrul în avea în ultimii ani, coroborat cu cheltuielile de întreținere foarte mari. Copiii aflați în centru au fost fie reintegrați în familii, fie dați în plasament în cadrul altor structuri de asistență socială din cadrul DGASPC.

 

Petre Emanoil Neagu

Centrul de la Beceni este al doilea centru cu servicii rezidențiale din județ care își încetează activitatea în ultimii doi ani, fără a fi afectați beneficiarii sau personalul, punându-se astfel în aplicare implementarea unor măsuri alternative de protecție și furnizare de servicii sociale prin asistenți maternali, căsuțe de tip familial, reintegrare în  familia  biologică sau includerea copiilor și tinerilor în programe și proiecte cu fonduri europene ori parteneriate cu organizații  neguvernamentale, formare profesională și personală pentru o viață independentă.

Tot în ședința de azi, a fost aprobată rectificarea bugetului DGASPC prin care instituției i se alocă peste 1,24 de milioane de lei pentru servicii de asistență socială acordate vârstnicilor. Petre Emanoil Neagu spune însă că mai trebuie găsite soluții pentru a asigura cheltuielile necesare la nivelul instituției, dat fiind faptul că suma primită la alocarea bugetului reprezenta doar 30% din necesar. „Probleme cu fondurile nu sunt numai la DGASPC Buzău, sunt la toate direcții le similare din țară, și așteptăm să vedem ce soluții se vor găsi și de la minister. Trebuie bani pentru salarii, dar și pentru celelalte cheltuieli necesare asigurării asistenței beneficiarilor. Până acum am reușit să mai rezolvăm cu niște sume din fondul de rezervă al județului, dar nu putem să facem asta la infinit pentru că mai avem și alte necesități. Aștept cu interes noile reglementări legate de asistența socială, pentru că am înțeles că se dorește ca acest sector să fie plasat mai mult în sarcina ONG-urilor și să se schimbe modul de finanțare”, a declarat președintele Consiliului Județean la finalul ședinței de azi.

 


Adaugati un comentariu


 

*