Consiliul Județean Buzău participă la prima ediție virtuală a Târgului de Turism al României
Obiectivele turistice ale județului dintre care nu vor lipsi Vulcanii noroioși, Muzeul chihlimbarului, focurile vii, Trovanții de la Ulmet, domurile de sare sau așezările rupestre și alte „minuni” naturale și umane ale județului vor fi prezentate vizitatorilor prin intermediul unei platforme online, special dedicate evenimentului.
Mâine debutează cea de-a 44-a ediție a Târgului de Turism al României, care va fi total diferită de cele precedente, organizatorii fiind nevoiți să se adapteze noilor reguli impuse de pandemie. Astfel, ținând cont de restricțiile în vigoare s-a decis ca ediția din acest an să fie organizată în mediu virtual, în perioada 18-21 februarie. În acest scop a fost creată o platformă specială online, pe care vizitatorii își pot crea un cont, primind astfel acces către toate standurile expoziționale virtuale.
Platforma este dedicată atât agențiilor de turism, companiilor internaționale și serviciilor turistice, cât si zonelor turistice din România, prin intermediul unităților administrativ-teritoriale, consiliilor județene, primăriilor, asociațiilor de turism, oficiilor de turism.
În ultimii ani, Consiliul Județean Buzău a fost un participant actic și constant apreciat la acest eveniment și nu va lipsi nici la ediția din 2021, chiar dacă de această dată a fost nevoie de o reconfigurare a modului de prezentare a ofertei turistice a județului, astfel încât să fie adaptată standurilor virtuale ale târgului.
Acestea sunt integrate în pavilionul virtual-zona expo, iar cu un simplu click, vizitatorul se poate plimba virtual prin pavilion și poate vizita standul dorit, având acces facil și rapid, din confortul propriei case. Vizitatorul accesează standurile pe baza mai multor criterii de căutare din tematica târgului, selectează și stochează expozanții și atracțiile turistice favorite.
Totodată, Târgul de Turism al României oferă la această ediție o experiență unică, făcând posibilă interacțiunea prin videocall sau chat cu vizitatorii, menținând astfel atenția prin contactul direct al expozanților, pentru promovarea zonelor turistice din județul Buzău și din restul țării.
Cei interesați să viziteze târgul virtual își pot crea contul necesar pe platformă, iar de mâine vor avea acces către toate standurile virtuale ale târgului de turism.
Despre participarea la această ediție inedită a evenimentului expozițional, Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău, a declarat că „județul Buzău a fost binecuvântat de natură cu multe obiective turistice care merită să fie promovate și cunoscute de întreaga țară și în lume. Chiar dacă anul 2020 a fost un an dificil pentru desfășurarea activităților turistice, Consiliul Județean Buzău și Muzeul Județean Buzău au reușit să reabiliteze și să modernizeze două muzee foarte importante pentru promovarea turistică a județului nostru: Casa Vergu Mănăilă (Muzeul de etnografie) și Muzeul Chihlimbarului de la Colți. Aceste muzee redeschise și modernizate trebuie să fie cunoscute publicului larg. Un alt eveniment de o importanță deosebită, ce a marcat anul 2020 pentru turismul buzoian, a fost depunerea documentației pentru obținerea acreditării UNESCO pentru Geoparcul Ținutul Buzăului. Participarea Consiliului Județean Buzău la Târgul de turism al României a devenit deja o tradiție. Considerăm că acest târg virtual este un instrument de promovare complex și care are, din punct de vedere al accesibilitătii, adresabilitate extinsă. Prin urmare, Consiliul Județean Buzău va avea stand propriu de prezentare a județului Buzău în cadrul Târgului de Turism al României și anul acesta”.
Renumitul „Ținut al Buzăului”, cu Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, Trovanții de la Ulmet, așezările rupestre sau chihlimbarul roșu de la Colți și alte „minuni” ale naturii din 18 comune se află în evaluare la Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), după ce dosarul a fost transmis la Paris, pentru a fi evaluat de specialiștii organizației. Pentru a obține statutul de Geoparc Global, Ținutul Buzăului mai trebuie să bifeze 99 dintre cele 101 criterii în baza cărora o echipă de specialiști internaționali independenți din țări diferite vor evalua locurile, oamenii și valorile locale.
„Odată cu acordarea acestui titlu din partea UNESCO, Ținutul Buzăului va fi considerat un «Parc al Pământului», unde patrimoniul natural și cultural va fi folosit pentru a sprijini comunitățile din zonă. Practic, va deveni un teritoriu de dezvoltare durabilă ale cărui valori și reușite vor fi recunoscute de UNESCO, lucru care va aduce multe beneficii, dincolo de expunerea globală”, mai spune Petre Emanoil Neagu.
Statutul de Geoparc Global UNESCO atestă teritoriul respectiv drept o zonă în care sunt recunoscute eforturile pentru dezvoltarea educațională, economică și socio-culturală, în consens cu protejarea și dezvoltarea mediului înconjurător. Odată recunoscut pe plan internațional și promovat de UNESCO și rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor, „Ținutul Buzăului” va atrage turiști și investitori în turismul alternativ, agroturism, turism cultural și de aventură, contribuind astfel și la creșterea economică și socială a zonei.
Asociația Ținutul Buzăului, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău și Universitatății din București va asigura managementul Geoparcului printr-un Consiliu Științific, și un Consiliu Consultativ. Consiliul Județean Buzău oferă sprijin financiar acestei inițiative, acordând o finanțare de 70.000 de euro/an pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, proiecte educaționale, sociale, de promovare a teritoriului, precum și pentru o parte a costurilor de management, timp de șapte ani, începând cu anul 2020. Acest sprijin acoperă, în acest moment, 70% din bugetul necesar, iar 30% provine din fondurile proprii ale Asociației Ținutul Buzăului la care se adaugă sponsorizări, donații etc.
De cealaltă parte, Universitatea din București oferă expertiză științifică și susține activitățile educaționale și de cercetare, ca partener pe termen lung al inițiativei, ce vine cu experiența practică a Geoparcului UNESCO Țara Hațegului.