Coplata din Sanatate, o noua improvizatie

23 aprilie 2012 | 0 comentarii |

La trei ani de cand a fost lansata fara a putea fi aplicata, Coplata din sistemul sanitar este „reincalzita” de ministrul Ritli si presedintele Duta de la CNAS, pe ultima suta de metri a actualei guvernari, fara niciun ingredient in plus. Chiar mai sterila si mai ambigua decat in varianta initiala, sustinuta de pesedistul „Ferrari” Bazac, preluata apoi de udemeristii Cseke, respectiv, Ritli. Clarificarile privind cine, unde, cat si cum va plati in plus pentru a putea beneficia de asistenta medicala au fost lasate pentru legislatia secundara. Mai pe romaneste, pisica a fost aruncata in ograda viitorului Executiv, guvernantii actuali nefacand altceva decat sa incerce, intr-o forma jalnica, sa mai arunce ceva praf in ochii Bancii Mondiale, care a conditionat sprijinul financiar si de coplata si de crearea unui sistem de asigurari private de sanatate.

Potrivit unui comunicat de presa al MS,  proiectul de act normativ prevede, printre altele, ca sumele care vor reprezenta coplata asiguratului la sanatate pentru unele servicii din pachetul de baza, precum si conditiile in care  acestea vor fi platite se vor stabili prin Contractul-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate. Iar suma maxima reprezentand coplata asiguratului intr-un an calendaristic se va stabili ulterior, prin Hotarare de Guvern. Anul trecut fusese stabilit cuantumul de 600 de lei pe an in plus pentru servicii medicale, pentru veniturile mai mari de 740 de lei (adica acelasi prag de la care se percepe plata la asigurari de sanatate pentru pensionari, un act normativ la fel de confuz care la ora actuala a generat un scandal de mari proportii). Totul a rams insa la nivel de intentie, normele de aplicare nefiind vreodata finalizate. Iar medicii care ar fi trebuit sa le aplice au ramas, ca si populatia, tot intr-o nebuloasa.

S-a motivat chiar ca prin Coplata s-ar atrage la buget 10 milioane de lei in plus si ca astfel s-ar elimina risipa din sistem, chiar si platile informale. Aceasta, chiar daca presedintele Colegiului Medicilor atragea atentia ca la un buget de 4,5 miliarde de lei, aceasta suma este nesemnificativa si ca nicaieri in lume Coplata nu si-a dovedit eficienta, ba chiar ar restrange accesul la servicii medicale, iar consecintele ar putea fi catastrofale.

Din iulie 2009, Ministerul Sanatatii  se tot incurca in improvizatii privind Coplata, dar nici acum nu exista un text de lege coerent, logic si explicit. Actuala forma a Legii Coplatii le intrece, parca, pe toate in amatorism. In expunerea de motive nu exista o proiectie bugetara, esentiala in cazul oricarei decizii de modificare a felului in care se constituie bugetul chiar si la un SRL (ce sa mai vorbim despre un minister mamut si cu implicatii socio-economice cum este cel al Sanatatii). Nici analiza de impact a suprataxei aplicata unei populatii aflata majoritar sub pragul saraciei si bolnava pana la limita suportabilului. Nici alte elemente care sa justifice demersul actual de a dezbate public o lege inaplicabila.


Categorii: Actual, Editorial

Adaugati un comentariu


 

*