Coruptia, stigmatul de pe „obrazul” sistemului romanesc de Sanatate

30 ianuarie 2015 | 1 comentariu |

Cel mai recent Raport MCV, prezentat de Comisia Europeana, arata ca fenomenul este in continuare raspandit, chiar daca s-au facut progrese in combaterea sa.

 

spaga-medicRomania a primit, zilele acestea, inca o bila neagra la capitolul coruptie. Un raport al Comisiei Europene arata ca fenomenul este inca foarte raspandit in Sistemul public de Sanatate si pare foarte dificil de eradicat. Vorbim despre Raportul privind progresele Romaniei in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV),  in cadrul caruia sistemului de Sanatate ii este acordat un spatiu amplu, iar aspectele semnalate nu sunt tocmai imbucuratoare. Coruptia din sistemul de Sanatate pare sa fie foarte raspandita. Practica platilor informale este foarte frecventa, in special in orasele si localitatile mici si cel mai ades pare sa fie si dificil de eradicat. Ministerul Sanatatii impreuna cu Asociatia pentru Implementarea Democratiei au realizat un studiu perceptie asupra coruptiei, in februarie 2014. Este relevant ca mai mult de doua treimi dintre persoane au considerat ca nivelul de coruptie in sistemul public de sanatate este inalt si foarte inalt, si una din cinci persoane accepta existenta platilor informale”, se precizeaza in document.

Asadar, dupa ce a fost clasat pe penultimul loc in Indexul European al Sistemelor Medicale, la inceputul acestei saptamani, cateva zile mai tarziu, Sistemului de Sanatate romanesc i se aduc serioase critici in Raportul MCV. Singurul aspect pozitiv este acela ca respectivul raport precizeaza si ca Ministerul Sanatatii a facut progrese semnificative in combaterea acestui fenomen, dar mai are mult de lucru.

 

comisia europeanaRaportul mai arata ca fenomenul coruptiei in Sanatate se manifesta pe doua paliere distincte, unul fiind la nivel inalt, in domeniul achizitiilor publice, iar celalalt la nivelul de jos, constand in platile informale platite de pacienti pentru serviciile medicale.

In ceea ce priveste implicarea Ministerului Sanatatii in combaterea coruptiei la nivel inalt, Raportul MCV arata ca fost realizata o monitorizare a cheltuielilor fondurilor publice ale unitatilor sanitare, prin intermediul unui portal. Suplimentar, se vor adauga o platforma de monitorizare a achizitiilor publice si a contractelor incheiate de unitatile sanitare publice si un portal al conflictelor de interese. Acelasi document arata ca, in mod curent, achizitiile publice se desfasoara centralizat, la nivel national, pentru mai multe produse precum echipamente, vaccinuri, etc, in 2014 fiind realizate sase astfel de achizitii centralizate,  economiile fiind de 20 la suta de-a lungul derularii acordurilor cadru incheiate.

 

comisie medicalaO bila neagra s-a primit si pentru consiliile de etica din spitale, despre care se spune ca nu sunt inca functionale, in acest moment lucrandu-se la elaborarea unei metodologii pentru functionarea acestora. „Comisiile de Etica vor fi insarcinate cu analiza evaluarilor oferite de pacienti referitoare la posibilele incalcari ale eticii si referitoare la fapte de coruptie. Acestea nu vor avea competenta de a investiga penal infractiunile, dar vor fi imputernicite sa transmita informatiile relevante pentru urmarirea penala. Un alt element preventiv este introducerea unui card electronic de sanatate, care va inregistra toate consultarile si baza de prescriptie medicala si care va contribui, de asemenea, la identificarea consultatiilor sau prescrierilor false sau abuzive” se precizeaza in raport cu referire la acest aspect.

 

salon infirmieraMai lucizi si mai pragmatici decat guvernantii nostri din ultimii 25 de ani, autorii raportului recomanda si unele masuri propuse de societatea civila, pentru a stopa platile informale, una dintre acestea fiind cea care prevede cresterea veniturilor personalului medical din unitatile publice. „Cazurile identificate au subliniat, de asemenea, necesitatea unei evaluari proactive a riscurilor. Astfel, un caz de luare de mita in forma repetata in domeniul pensiilor de invaliditate a fost posibil datorita semnalelor venite din public, dar acest fapt nu a fost utilizat in construirea unor modele de interventie. In plus, ICCJ a stabilit in decembrie 2014 ca orice medic angajat intr-o unitate sanitara a Ministerului Sanatatii este considerat un functionar public si, prin urmare, poate fi pedepsit conform Codului penal pentru infractiunea de luare de mita”, mai arata documentul.

In concluzie, Raportul MCV recunoaste micile progrese din sistemul public de sanatate, dar arata cu degetul catre marile deficiente si recomanda luarea masurilor care ar putea conduce atat la buna functionare a sistemului, cat si la eliminarea coruptiei din interiorul lui, la toate nivelurile.

 

 



Comentarii (1)

  1. Elena Manea spune:

    Si au dreptate cei de la MCV! SUNTEM CORUPTI, acolo unde ar trebui sa existe gratuitate!

Adaugati un comentariu


 

*