Covid-19 nu se transmite prin intermediul alimentelor

Precizarea vine din partea  Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad, ca urmare a unor informații eronate apărute în spațiul public.

 

O nouă informație falsă care a circulat în ultimele zile prin spațiul public este infirmată prin intermediul unui comunicat de presă de către specialiștii din cadrul DSVSA Arad, care precizează că, din datele științifice existente la acest moment, precum și din experiența anterioară, nu reiese că noul coronavirus se transmite și prin intermediul produselor alimentare.

În document se specifică faptul că „acest virus are nevoie de o gazdă pentru a creşte şi nu se poate dezvolta pe alimente sau în interiorul acestora. În mod obişnuit, virusul este transmis prin contact direct cu lichidele corporale ale unei persoane infectate – prin tuse ori strănut – sau indirect, cu suprafeţele pe care o persoană infectată a tuşit sau a strănutat. Informaţiile actuale sugerează că virusul poate supravieţui câteva ore pe suprafeţe, dezinfectanţii simpli de uz casnic fiind eficienţi în vederea eliminării acestuia”.

 

În aceste condiții, specialiștii de la DSVSA spun că angajații din sectorul alimentar nu pot contamina produsele alimentare și nici spațiile din cadrul unităților, condiția esențială fiind însă respectarea cu strictețe a practicilor de igienă personală și a regulilor de igienă specifice domeniului de activitate.

În privinţa proprietarilor și managerilor din unităţile alimentare, menționăm că este obligatoriu ca angajaţii acestora să nu aibă simptome de infecţie cu Covid-19. De asemenea, proprietarii magazinelor din sectorul alimentar trebuie să se asigure că personalul este informat cu privire la situaţia reală în ceea ce privește această pandemie” se mai arată în comunicat.

În final sunt reamintite și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății referitoare la  menţinerea unor criterii de igienă generală standard, care includ spălarea şi igienizarea adecvată a mâinilor, practici de producţie a alimentelor sigure şi evitarea contactului cu orice persoană care prezintă simptome de boală respiratorie.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*