Cresc dobanzile, scade euro

24 august 2012 | 0 comentarii |

Decizia BNR de a reduce suma cu care imprumuta saptamanal bancile pana la un nivel de 4 miliarde de lei, a avut ca efect cresterea cererii de lei, astfel ca moneda nationala s-a apreciat, ieri, usor in fata euro.

Dobanzile au crescut ieri, cand a fost ultima zi de formare a rezervelor minime obligatorii in lei, la 9,25%, nivel egal cu rata de facilitate de credite a BNR (Lombard). Presiunea din piata s-a datorat si faptului ca Trezoreria avea programata o emisiune de obligatiuni cu scadenta la patru ani.

Cursul euro a scazut de la 4,4895 la 4,4870, pe o piata apatica, in care cotatiile au scazut de la 4,49 la 4,48, pentru a reveni in partea a doua a zilei spre 4,49 lei.

Dolarul american, care si-a adancit deprecierea fata de euro, a scazut de la 3,5999 la 3,5729 lei, dupa ce la inceputul saptamanii media a fost de 3,6404 lei. Francul elvetian a coborat in ton cu euro, de la 3,7370 la 3,7362 lei.

In piata de la Sibiu, pretul futures al euro a coborat pentru scadenta de luna viitoare la 4,4952 lei.

Monedele din regiune aveau evolutii diferite fata de euro. Cea poloneza cobora la 4,064 – 4,082 zloti, iar cea maghiara se aprecia la 275,8 – 277,2 forinti.

Perechea euro/dolar atingea ieri un maxim de 1,2572 dolari, nivel care nu a mai fost atins din 4 iulie, pe fondul reaparitiei zvonurilor unei reluari a programului de cumparari de obligatiuni de catre Rezerva Federala americana, dupa publicare discutiilor care s-au purtat in cadrul comitetului de politica monetara a bancii centrale a SUA. In aceste documente se arata ca sefii Fed nu exclud posibilitatea de introducere de bani noi in sistem, in cazul in care economia SUA nu va da semne de crestere mai rapida.

Scaderea monedei americane a avut ca efect imediat cresterea pretului unciei de aur ieri dimineata la 1.663,70 dolari, nivel care nu a mai fost atins din 1 mai.

La Sibiu, euro se urca pe septembrie la 1,2538 – 1,2572 iar pe decembrie la 1,2555 – 1,2577 dolari, in timp ce uncia de aur crestea pentru scadenta de saptamana viitoare pana la 1.667,3 iar pentru octombrie la 1.660,4 – 1.666 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00.

 

*Analiza zilnica valutara&futures realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D


Categorii: Financiar

Adaugati un comentariu


 

*