Criza bancilor italiene poate afecta leul

11 iulie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Decizia britanicilor de a parasi Europa a scos la iveala problemele cu care se confrunta si alte state din Batranul Continent.

Daca Grexitul a putut fi evitat, statul elen primind o „injectie cu antibiotice” in valoare de peste 300 miliarde de euro, acum a venit randul altui stat din sudul Europei – Italia, sa infrunte criza. Ignazio Visco, guvernatorul Bancii Italiei, a declarat ca ar putea fi necesara interventia statului pentru a preveni raspandirea problemelor cu care se confrunta cele mai slabe banci in economia Peninsulei. Investitorii sunt speriati de rata majora de credite neperformante si de profitabilitatea extrem de scazuta a unora dintre bancile italiene.

Revenind la Marea Britanie, evolutia descendenta a lirei sterline, care a scazut la jumatatea saptamanii trecute la 1,2798 dolari, minim al ultimilor 35 de ani, poate afecta toate monedele din UE. Majoritatea analizelor financiare vad lira coborand pana la 1,20 dolari, iar alte voci anticipeaza o alunecare spre 1,09 – 1,18 dolari.

Cursul euro a fluctuat in ultima saptamana, pe piata locala, intre 4,5157 – 4,5197 lei. Media de la finalul perioadei a fost stabilita la 4,5157 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,5050 si 4,5190 lei, cu inchiderea la 4,5040 – 4,5070 lei.

In perioada urmatoare, evolutia leului va continua sa fie influentata de datele economice externe si mai putin de evenimentele interne, avand in vedere linistea existenta pe plan politic.

Media dolarului american s-a miscat intre 4,0494 si 4,0891 lei si a incheiat intervalul la 4,0811 lei, intr-o sedinta in care cotatiile au fluctuat intre 4,06 si 4,099 lei.

Cursul monedei elvetiene, care s-a tranzactionat pe pietele internationale intre 1,079 si 1,087 franci/euro, a urcat pana la 4,1756 lei, dar a incheiat intervalul la 4,1644 lei.

Perechea euro/dolar a crescut la inceputul perioadei analizate la 1,1176 dolari, dar a scazut la finalul ei la un minim de 1,1010 dolari, cand bursele americane au inchis 1,1054 dolari.

La scaderea euro a contribuit, pe langa declaratiile guvernatorului Bancii Italiei, publicarea datelor privind piata muncii din SUA, care s-a insanatosit, ceea ce ar putea permite o crestere a dobanzilor de catre Fed. Totusi, majoritatea analistilor anticipeaza o majorare pentru prima parte a anului viitor, dupa o evaluare a efectelor Brexitului asupra economiei americane si mondiale.

La jumatatea perioadei, uncia de aur a crescut pe piata specializata londoneza pana la un maxim al ultimilor doi ani, de 1.371,40 dolari, pentru a incheia ultimul fixing al saptamanii la 1.354 dolari.

In piata la termen de la Sibiu, euro s-a tranzactionat pentru septembrie la 1,1064 – 1,1160 dolari, iar pentru decembrie la 1,12 dolari.

 

*Analiza saptamanala valutara & futures (cuprinde perioada 04 – 08 iulie), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*