Decembrie – luna dezechilibrelor alimentare

22 decembrie 2020 | 0 comentarii |

Specialiștii reamintesc riscurile unei alimentații excesive și necontrolate în perioada sărbătorilor de Iarnă, în special după o perioadă de post.

 

Mai sunt câteva zile până la Crăciun, iar românii vor trece la alimentația specifică acestei perioade, caracterizată în special de excese și de o abundență a alimentelor considerate mai puțin sănătoase. Este vorba în special de carne grasă, dulciuri dar și alcool, ce constituie o combinație pe care niciun medic nu ar recomanda-o. Asta nu înseamnă că trebuie să se renunțe la aceste mese bogate, însă este nevoie de cumpătare, pentru a evita eventualele neplăceri.

În cadrul unui webinar organizat de platforma Testedebine.ro, dr. Sanda Maria Crețoiu a atras atenția supra efectelor pe care le au dezechilibrele alimentare în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Persoanele cele mai expuse riscurilor sunt cele care au ținut post în această perioadă și care vor trece brusc la excesele alimentare de Crăciun și Anul Nou. Aceasta spune că românii au o alimentație deosebită în luna decembrie, față de restul anului, caracterizată de perioada de post, în care nu au o alimentație diversificată, urmată imediat de perioada Sărbătorilor, când consumă din abundență carne și alimente foarte grase.

Aceste obiceiuri alimentare pot conduce la un dezechilibrul la nivelul florei intestinale. Acesta se produce atunci când bacteriile considerate posibil patogene proliferează, iar bacteriile prezente în mod normal în intestin, și care au efecte benefice, nu își mai pot îndeplini rolul. Astfel, se pot favoriza sau agrava simptome precum balonări, constipație sau tulburări de tranzit intestinal, ori afecțiuni mai grave precum sindromul metabolic sau anxietate ori depresie”, a precizat medicul.

 

Dr. Sanda Maria Cretoiu

Cu toate că anul aceste este unul total atipic iar Sărbătorile de Iarnă vor fi marcate de anumite restricții și recomandări privind evitarea reuniunilor de familie, e greu de crezut că români vor renunța și la obiceiul de a se delecta pe săturate din produsele alimentare specifice acestei perioade. Faptul că  mâncărurile bogate în grăsimi, pe bază de carne, dulciuri, băuturi carbogazoase și alcoolice suprasolicită sistemul digestiv, mai ales după o perioadă lungă de post, nu este luat foarte tare în considerație, iar dacă apar probleme, români apelează la antiacide și suplimente pe bază de enzime. Cu toate acestea, medicul Sanda Maria Crețoiu a precizat că simplul fapt că este nevoie de o astfel de intervenție e un semn al unei disfuncționalități a sistemului digestiv.  Totodată, medicul recomandă ca aceste simptome, dacă apar ca urmare a excesului de alimente și persistă după aceste zile, să fie investigate și diagnosticate.

 

Mult mai simplu este ca aceste probleme să fie evitate prin menținerea unui echilibru la nivelul florei intestinale, chiar și în această perioadă marcată de post și de excese culinare.

Trebuie să mâncăm alimente care ne hrănesc bacteriile intestinale, ceea ce noi numim alimente prebiotice. Alimentele precum usturoiul, sparanghelul, prazul, ceapa, ovăzul, lintea și anghinarea, dar și alimentele fermentate precum varza murată și murăturile acționează ca prebiotice. Principala caracteristică a prebioticelor este stimularea selectivă a creșterii și activității bacteriilor intestinale asociate cu sănătatea și bunăstarea. Ne provocăm boala prin perturbarea microbiomului, indiferent de locația despre care vorbim. Aceasta perturbare poartă numele de disbioză. Practic, această disbioză constă în totalitatea modificărilor calitative și cantitative ale microbiotei colonului, ale activității sale metabolice si ale distribuției, adeseori cu consecințe imunologice, nutriţionale și metabolice asupra întregului organism. Disbioza afectează milioane de oameni, iar simptomele dezechilibrului microbiomului includ balonarea, intoleranța alimentară, erupțiile cutanate, ceața creierului și rezistența la pierderea în greutate. Microbiomul este implicat în mai multe procese metabolice și crește imunitatea la o varietate de boli și are un impact critic asupra interacțiunii dintre organe”, a mai declarat dr. Sanda Maria Crețoiu în cadrul webinarului.

 


Categorii: Actual, Medici, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*