Diabetul, boala care poate afecta aproape toate organele

15 noiembrie 2016 | 0 comentarii |

Medicii atrag atentia, insa, ca depistarea precoce si controlul eficient al diabetului sunt esentiale pentru prevenirea unor complicatii grave, ce pot duce la dizabilitate si chiar la moarte prematura

 

cerc uman albastruPeste 415 milioane de oameni din intreaga lume sunt diagnosticati cu diabet, iar in urmatorii 25 de ani se estimeaza ca vor aparea inca 225 de milioane de cazuri de diabet in lume, potrivit Federatiei Internationale de Diabet (IDF). Prevalenta in crestere a acestei afectiuni, dar si complicatiile asociate genereaza provocari importante, atat din punct de vedere medical, cat si economic si social. Aproximativ 70% dintre cazurile de diabet zaharat de tip 2 ar putea fi insa prevenite, spun medicii specialisti, care arata ca, spre deosebire de diabetul zaharat de tip 1, aparitia acestei forme a afectiunii este asociata in mare parte cu factori de risc ce pot fi controlati: obezitate, sedentarism, alimentatie nesanatoasa.

Nediagnosticarea cazurilor sau depistarea tarzie a diabetului constituie insa provocari majore ale luptei impotriva diabetului, in contextul in care aproximativ 46.5% dintre adultii care sufera de diabet nu stiu ca au boala, iar la cei la care este descoperita afectiunea, diagnosticul este pus atunci cand complicatiile sunt deja instalate. Medicii atrag atentia ca diabetul este o boala extrem de grava, in atentia medicilor din toate specialitatile, pentru ca atinge aproape toate organele, daca nu este depistata la timp si nu este tinuta sub control. Pana la urma, diabeticul se transforma intr-un pacient cardiologic, neurologic, nefrologic si chirurgical, pe parcurusl evolutiei lui, atrag atentia medicii diabetologi.

 

ziua diabet (3)Prevalenta ridicata a diabetului zaharat este o importanta problema de sanatate si in Romania, iar judetul Buzau nu face exceptie. 11.6%  dintre adultii din tara noastra au diabet, prevalenta bolii fiind cu aproximativ 27% mai mare fata de media de la nivel European, care este de 9.1%.

Medicii specialisti atrag insa atentia ca aproape jumatate dintre cei care prezinta risc de diabet nu stiu de existenta acestui risc, de aceea ne sfatuiesc, daca observam simptome specifice, precum sete puternica, urinari frecvente, oboseala accentuata, lipsa energiei, senzatie de foame continua, vedere incetosata, scadere brusca in greutate, sa consultam un specialist.

Depistarea precoce a diabetului zaharat este cheia pentru un control eficient al afectiunii, care sa asigure o calitate a vietii cat mai buna pentru persoanele cu diabet. In lipsa unei ingrijiri corespunzatoare, care sa tina afectiunea sub control, riscul de instalare a unor complicatii grave, dizabilitante, sau care pot cauza chiar decesul prematur este mult mai ridicat, a explicat dr. Dana Marinescu, sef sectie Diabet si Boli de Nutritie – Spitalul Judetean Buzau, cu prilejul marcarii Zilei Mondiale de lupta impotriva Diabetului, celebrata in toata lumea la data de 14 noiembrie.

 

campanie diabet11Cu prilejul celebrarii acestei zile atat in intreaga tara cat si in lume, medicii diabetologi buzoieni, impreuna cu alti angajati ai Spitalului Judetean de Urgenta Buzau, cu specialistii Compartimentului de Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate din cadrul DSP Buzau si elevi ai diferitelor scoli din municipiu, cu sprijinul Primariei Buzau au organizat, ieri, o serie de activitati de prevenire a diabetului. In acest scop, intr-un supermarket si in Piata Dacia au fost distribuite pliante si postere cu informatii despre cauzele care conduc la diabet, metodele de prevenire si necesitatea depistarii precoce si tinerii sub control, dar si cu privire la complicatiile care pot aparea.

Este ingrijorator ca din ce in ce mai multi copii sunt depistati cu obezitate sau diabet. De aceea, prin Compartimentul de Educatie di Prevenire al DSP Buzau, organizam campanii de prevenire pe tot parcursul anului, in scoli, cu ajutorul medicilor de familie si cu ocazia unor evenimente ca cel de astazi”, a spus Claudia Stefan. Totodata, pentru a atrage atentia asupra acestui adevarat flagel, medicii, asistentii medicali si voluntarii care au participat ieri, la campania de prevenire a diabetului, au format, dupa-amiaza, in Piata Dacia din Buzau, un cerc „albastru”, iar seara, Primaria a fost invaluita in lumina albastra, pentru a marca Ziua Mondiala de lupta impotriva Diabetului.

Campania a vrut sa atraga atentia asupra impactului diabetului la nivelul sanatatii populationale si a importantei preventiei, diagnosticarii precoce, respectiv a controlului diabetului, pentru gestionarea eficienta a afectiunii.

 

1campanie diabet9Medicii atrag atentia ca diabetul scapat de sub control poate duce la complicatii foarte grave si chiar mareste riscul de deces. Numai anul trecut, in Romania au fost inregistrate 18.919 decese asociate diabetului.

Nivelul crescut al colesterolului, al glicemiei si al tensiunii arteriale pe care le favorizeaza diabetul sunt principalii factorii de risc si pot duce la boli cardiovasculare care, la randul lor, pot declansa boli coronariene sau infarct miocardic.

Retinopatia diabetica este o alta complicatie si afecteaza vasele de sange de la nivelul retinei, putand cauza, in cazuri grave, pierderea partiala sau totala a vederii.

O alta complicatie a diabetului este neuropatia diabetica, peste 50% dintre persoanele cu diabet dezvoltand aceasta complicatie in urma deteriorarii nervilor, din cauza glicemiei si a tensiunii arteriale mult prea ridicate. Neuropatia diabetica inseamna, de asemenea, un risc de circa 25 de ori mai mare de a suferi o amputatie, comparativ cu persoanele sanatoase.

Diabetul zaharat poate provoca si disfunctii ale rinichilor (nefropatie diabetica). Intre 20% si 50% dintre persoanele care au nevoie de dializa sufera de diabet, arata IDF.

Specialistii atrag, insa, atentia ca aceste complicatii ale diabetului pot fi prevenite, prin mentinerea sub control, in limitele normale, a glicemiei, a tensiunii arteriale si a nivelului colesterolului, care se pot depista printr-o simpla analiza de sange.

 Galerie FOTO – Ziua de lupta contra Diabetului:


Adaugati un comentariu


 

*