Dileme medicale

24 iunie 2019 | 0 comentarii |

Unui tip trebuia să i se facă transplant de inimă. Cum existau 3 donatori, este lăsat să aleagă de la cine vrea inima.

Doctorul îi spune:

– Primul a fost sportiv, se antrena, avea o inima puternică, al doilea era doctor, știa să se îngrijească, iar al treilea a fost avocat, știa să soată „basma curată” și pe cel mai mare infractor. A cui inimă o vrei?

Tipul, fără să se gândească prea mult, răspunde:

-A avocatului! 

– De ce? 

– Dintre toți, el și-a folosit cel mai puțin inima!

***

Pacientul, în cabinetul medicului:

– Dom’ doctor, sunt constipat îngrozitor, n-am avut scaun de o săptămână!

Medicul îi prescrie o doză mare de laxativ. Peste o săptămână, pacientul revine și-i spune doctorului că situația nu s-a schimbat.

Doctorul îi dă o doză și mai mare, dintr-o combinație de laxative dure.

Nimic!!! Pacientul revine a treia oară, iar medicul îl întreabă, intrigat:

– Ascultă, cu ce te ocupi dumneata?

– Sunt profesor, domnule doctor!

– Păi de ce nu zici așa, frate!? Uite, ia 100 de lei și du-te de mănâncă ceva întâi…

***

– Doctore, ce efect are alcoolul asupra unui om care nu bea?

– E de neconceput așa ceva. Alcoolul nu dăunează niciodată celui care nu bea.

– Păi… uite că nevastă-mea pretinde că suferă enorm, fiindcă eu beau.

***

– Ați urmat recomandarea mea? întreabă doctorul. O pastilă înainte de masă și un coniac mic la desert?

– Da, doar că la pastile am rămas cu 3 săptămani în urmă, pe când la coniac am 3 luni avans…

 

 


Categorii: Lifestyle, Umor

Adaugati un comentariu


 

*