Distribuitorii farma contestă raportul despre criza de medicamente oncologice

Reprezentanții Asociaţiei Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) susțin că exportul paralel este o problemă fals creată și promovată în spațiul public, pentru a justifica apariția crizelor de medicamente și de vaccinuri.

 

Raportul prezentat de Observatorul Român de Sănătate și asociația Daruiește Viață, referitor la cauzele crizei de medicamente oncologice de pe piața românească, a stârnit reacții din partea distribuitorilor de medicamente, vizați în mod indirect de datele făcute publice de cele două organizații. După cum Sanatateabuzoiana.ro a relatat într-un articol anterior, trei ar fi principalele cauze care au dus la apariția acestei crize. Cea mai importantă dintre acestea este, potrivit studiului, exportul paralel de medicamente, căruia i se datorează în proporție de 40% dispariția unor medicamente oncologice de pe piața românească. Autorii cercetării de piață susțin că au identificat chiar situații în care o serie de medicamente incluse în Programul Național de Oncologie mergeau la exportul paralel, chiar în perioada în care pacienții cu cancer reclamau lipsa lor de pe piață.

În replică, Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente a remis un comunicat în care contestă rezultatele investigației, susținând că niciuna dintre crizele de medicamente create anul trecut nu a avut drept cauză exportul paralel, acesta fiind doar un pretext folosit pentru a se da vina pe companiile de distribuție. „În anul 2017, exportul paralel de medicamente a fost, inevitabil, cauza de primă alegere a presei, autorităţilor, sau chiar a unor asociaţii cu interese în sfera advocacy pentru pacienţi – finanţate întotdeauna, pentru publicul larg, din surse «independente» – ca determinantă pentru apariţia unor crize ale medicamentelor, cum ar fi criza vaccinurilor, a imunoglobulinelor sau oncologicelor. În realitate, niciuna dintre situaţii nu a fost cauzată de exportul paralel”, de arată în comunicat.

 

Distribuitorii europeni de medicamente mai susțin că doar autoritățile competente, în speță Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentelor pot estima în mod obiectiv amploarea exportului paralel de medicamente, sugerând astfel că datele prezentate în raportul celor două organizații sunt eronate și nu reflectă realitatea. Aceștia contestă modul în care au fost calculate procentele de export paralel, precizând că raportarea la un consum mediu lunar şi anual, bazat pe datele de rambursare transmise către CNAS, este eronată, întrucât medicamentele exportate paralel nu intră în categoria celor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. „Deşi, la prima vedere, rapoartele sunt în detaliu documentate, la o analiză mai atentă, multe date şi informaţii despre companii nu sunt acurate şi actuale, fiind expuse cu intenţia clară de a aduce defăimare şi atingere imaginii respectivelor companii distribuitoare en-gros, denaturând percepţia publică despre problema complexă a deficitului acestor medicamente în România, fapt care trădează lipsa unei deontologii profesionale de bază. Nu considerăm datele prezentate în aceste rapoarte ca fiind obiective sau relevante pentru determinarea cauzelor reale ale deficitului de medicamente”, susțin distribuitorii.

 

Faptul că, până în prezent nu a fost emisă de către autorități nicio listă temporară de medicamente interzise de la livrare intracomunitară şi de la export paralel, denotă că niciuna dintre moleculele menționate în raportul celor două organizații nu a prezentat risc de discontinuitate, care să impună instituirea unor astfel de interdicții. „Mai mult decât atât, membrii ADEM au răspuns pozitiv tuturor solicitărilor Ministerului Sănătății şi ANMDM în situaţii de criză, cooperând chiar cu aceste instituţii în vederea reglementării unei aprovizionări alternative, prin import paralel. Readucem în atenţie, în acest context, ordinul ministrului Sănătăţii nr. 456/02.04.2013, care prevedea interzicerea temporară a exporturilor pentru 41 de denumiri comune internaţionale corespunzătoare a aproximativ 100 de medicamente oncologice cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare. Comisia Europeană a închis la data de 17 mai 2018 procedurile privind încălcarea dreptului comunitar şi plângerile împotriva României, Poloniei şi Slovaciei. Problema este că interdicţiile de export din aceste ţări nu sunt proporţionale şi, prin urmare, nu sunt eficiente”, mai susțin reprezentanții distribuitorilor.

În comunicat se mai arată că, la fel ca și membrii Asociaţiei Europeane a Distribuitorilor Paraleli, acceptă punerea în aplicare a unor restricţii de export proporţionale.

 


Adaugati un comentariu


 

*