Dolarul a făcut un salt înainte de patru bani

Starea de încordare de pe scena politică românească, unde președintele Iohannis a renunțat la „silenzio stampa” în favoarea atacurilor repetate la adresa PSD, care îi oferă de bunăvoie muniția necesară, dar și aprecierea dolarului față de euro la valori care se mai înregistrau la jumătatea lui noiembrie trecut, au creionat, miercuri, o ședință de depreciere a leului față de principalele valute.

Scăderea intrărilor la bugetul de stat și problemele cu care se confruntă sistemul de pensii poate pune PSD în situația de a alege ieșirea de la guvernare în condițiile în care nu își poate îndeplini promisiunile electorale. Ultima redută care trebuie cucerită, înainte de demisia guvernului, este cea a justiției, care ar trebui să scoată basma curată întreaga pleiadă de politicieni „cu probleme penale”, de orice culoare ideologică ar fi ei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9099 la 3,9502 lei, maxim al ultimelor șase luni, cotațiile din piață urcând până la 3,96 lei.

Media euro a urcat de la 4,6225 lei, minimul ultimelor cinci luni, la 4,6292 lei, tranzacțiile realizându-se între 4,623 și 4,634 lei, după o deschidere la 4,629 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,63 lei.

Moneda elvețiană se aprecia spectaculos, de la 1,17 la 1,158 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 3,9274 la 3,9869 lei!

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la stabilirea ratelor la majoritatea creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut la 2,77, maxim al ultimilor patru ani. Indicele la șase luni a stagnat la 2,89% iar cea la nouă luni la 2,94%, în timp ce valoarea pentru 12 luni a urcat la 3,01%.

Monedele din regiune au revenit pe scădere față de euro, cea poloneză la 4,282 – 4,314 zloți, iar cea maghiară la 317,9 – 319,7 forinți.

Perechea euro/dolar a coborât în Europa la minimul ultimelor șase luni față de moneda americană, 1,1692 dolari,

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut de la 8.290,95 dolari, marți seară, la 7.848,46 dolari, ieri la prânz.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*