Dotări cu tehnologie modernă necesară în lupta împotriva tuberculozei și a altor boli transmisibile

18 martie 2022 | 0 comentarii |

Ministerul Sănătății anunță că în scopul diagnosticării tuberculozei multidrog-rezistente, mai multe laboratoare medicale din țară au fost echipate cu tehnologie modernă care va contribui la îmbunătățirea Programului Național de Prevenire și Control al Tuberculozei.

 

Ministrul Sănătății anunță că s-au investit, recent, peste 5,12 milioane de lei, în dotarea mai multor laboratoare medicale din țară din subordinea INSP și pentru Programul Național de Prevenire și Control al Tuberculozei, prin proiectul ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, finanțat de organizația internațională Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei, dezvoltat de Ministerul Sănătății începând cu anul 2018, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Fundația Romania Angel Appeal.

Proiectul are ca scop întărirea capacității sistemului de sănătate din România în ceea ce privește îngrijirile pentru tuberculoză și urmărește îmbunătățirea furnizării de servicii medicale, prin decizii clinice și manageriale bazate pe dovezi și prin infrastructură durabilă, dar și îmbunătățirea rezultatelor tratamentului la populația cea mai vulnerabilă, mai puțin deservită și la risc mare de îmbolnăvire”, menționează Ministerul Sănătății într-un comunicat remis presei.

 

Proiectul va consolida capacitatea de a elabora și implementa strategii naționale, planuri de acțiune și programe naționale de sănătate, în special în domeniul bolilor transmisibile, inclusiv tuberculoza și va contribui la creșterea eficienței utilizării fondurilor publice pentru servicii de sănătate, prin remodelarea furnizării de servicii de îngrijire a TB și tranziția de la un model centrat pe spital, la unul bazat pe servicii ambulatorii și comunitare, centrate pe pacient, se mai arată în document.

Recent, în cadrul acestui proiect, au fost dotate 18 laboratoare din mai multe județe ale țării cu sisteme GeneXpert și testele aferente acestora în scopul diagnosticării tuberculozei multidrog-rezistente, întărind astfel rețeaua națională de laboratoare pentru diagnosticul rapid al tuberculozei”, mai spune MS.

 

Ministerul Sănătății menționează că în cadrul proiectul ROU-T-MOH a fost achiziționată și o linie completă pentru secvențiere de nouă generație a genomului viral SARS-COV-2, de care beneficiază laboratorul de biologie moleculară al Institutului Național de Sănătate Publică. „Precizăm că secvențierea genomică este una dintre metodele de supraveghere, în timp real, a circulației unui virus și de identificare a modificărilor acestuia, devenind astfel un instrument eficient în supravegherea răspândirii și limitării bolilor transmisibile.Tot prin proiectul ROU-T-MOH s-au achiziționat pentru cinci laboratoare echipamente informatice și un software ce permite gestionarea centralizată a rezultatelor, vizionarea acestora și generarea buletinelor de analiză, evidența stocurilor de reactivi și a materialelor de laborator. În acest fel vor fi interconectate informatic laboratoarele centrelor regionale ale INSP”, transmite MS.

Valoarea investiției din Fondul Global pentru achizițiile recente se ridică la 1.841.112 lei fără TVA pentru INSP și la 3.282.041 lei fără TVA pentru Programul Național de Prevenire și Control al Tuberculozei al Ministerului Sănătății.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*