Drăgaica, sărbătoarea în care Sânzienele împart iubire și sănătate, iar românii sărbătoresc Ziua Universală a Iei

În ziua în care creștinii celebrează Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, credințele populare ne spun că plantele de leac își pierd din putere, iar oamenii care nu sărbătoresc Sânzienele riscă să se îmbolnăvească. Tot astăzi este Ziua Universală a Iei, iar buzoienii sărbătoresc IA la Galeriile de Artă și Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă”.

 

Creștinii ortodocși celebrează în fiecare an, la 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare creștină și păgână în același timp, cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica.

Românii cred că ziua de Sânziene este înnobilată cu solstiţiul de vară, o sărbătoare a soarelui care ajunge la apogeu, consfințind maturizarea timpului, care are loc în jurul datei de 21 iunie. Este una dintre cele mai îndrăgite sărbători câmpeneşti și marchează mijlocul verii agrare, iar de aceea, în unele locuri i se mai spune şi „Cap de vară”.

Cantecul Drăgăicii: „Hai, Dragăică să sădim/ Să sădim, să răsădim/ Că știm iarna ce pățim./ C-a venit iarna bogată/ Cu Drăgaica scuturată./ Cu Drăgaica scuturată./ Și-au venit Drăgăicili/ Și-au venit Drăgăicili/ Să reteze spicili,/ Să reteze spicili./ Spicili sunt măricele/ Drăgăicili, frumușele/ Drăgăicili frumușele./ Se retează cu plăcere/ Că sunt tare multicele/ Că sunt tare multicele/ Grâul spic ca vrabia/ Grâul spic ca vrabia/ Și paiul ca trestia/ Și paiul ca trestia./ Cu tichii de la copii/ Cu tichii de la copii/ Cu mărgele de la fete/ Cu cercei de la neveste./ Hai, Drăgaică să sădim/ Să sădim să răsădim/ Că știm iarna ce pățim”

 

Asociate, în calendarul creştin ortodox, sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Sunt considerate personaje mitice nocturne, care apar pe câmpuri în noaptea de 23 spre 24 iunie, de aceea sărbătoarea este una a iubirii, a fertilității și a sănătății. Potrivit credinţei populare, Sânzienele sunt zâne bune care dau rod pământului, dar sunt surori cu Ielele – zâne rele, care-i pedepsesc pe cei care nu respectă sărbătoarea Sânzienelor. Se spune că în noaptea de Sânziene, cerurile se deschid, iar zânele încep să cânte şi să danseze în cete de câte 3, 5, 7 ori 9 și uneori 12.

Cel mai probabil, denumirea sărbătorii provine de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele, Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului etc. în funcţie de regiune. Se spune că se hrănesc cu flori și beau apă din izvoare, unde se întâlnesc și se scaldă și petrec, cu cântec și joc, iar glasul lor e așa de duios, că nu se poate asemana cu nici o cântare de ființă omenească.

 

Nefericit este însă cel care le întrerupe dansul și le strică plăcerea. Sânzienele, dacă sunt nesocotite îi pocesc pe oameni, le rup oasele și le fură graiul, le iau mințile și îi lasă să zacă în boală, fără putință de vindecare.

Se mai spune că bărbații care ies la plimbare în Noaptea de Sânziene au parte de magie, dar și de lucruri ciudate, mai ales dacă au gânduri necurate. Bătrânii spun că cei care se întâlneau noaptea de Sânziene cu Ielele și nu rezistau tentației de a le privi, rămâneau muți sau paralizați… De aici și zicala „Nu umbla noaptea pe drum și nu te uita peste umăr, pentru că Ielele te pot face din om, neom”.  Bătrânii au făcut chiar și descâtece împotriva lor. Unul dintre acestea, cules de Lazăr Șăineanu din zona Buzăului, le descrie astfel: „Nouă sfinte Șoimănele,/ Cu nouă lopățele,/ Cu nouă măturele,/ La răsarit au plecat./ Cu (cutare) s-a-ntâlnit./ Pe el l-a întâmpinat,/ Pe loc l-au săgetat,/ Cu rochii împodobite,/ Cu salbe de galbeni gătite,/ Cu rochiile rotate,/ Cu iile râurate,/ Cu salbele pe piept lăsate./ De la apus s-au ridicat,/ Vărsături,  Trecături,/ Amețeală, Fierbințeală,/ În trup i-au lasat…”

 

Noaptea de Sânziene este magică, se crede că aceste zâne „deschid cerurile”, iar lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană şi de aceea au loc anumite practici de pomenire a morţilor – Moşii de Sânziene, când se curăță mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanţe puternic mirositoare, apoi cântă din bucium şi fac gălăgie, scot strigăte în jurul lor, pentru a alunga spiritele rele.

Sărbătoarea a fost dintotdeauna aşteptată cu nerăbdare de fetele tinere care, fie strângeau flori de sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinainte, pentru a-şi visa ursitul, fie îşi făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineaţa pline de rouă, era semn sigur de măritiş.

Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, cu semnificaţia de a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice, de stihiile naturii: grindină, inundaţie, furtună etc.

Serbarea Sânzienelor sau a Drăgaicelor este denumită în limbaj popular şi „Amuţitul Cucului”, pentru că se spune că această pasăre migratoare, care începe a cânta la finalul lunii martie, vestind echinocţiul de primăvară, se opreşte brusc din cântat la sfârşitul lunii iunie, la solstiţiului de vară, moment ce marchează cea mai lungă zi a anului.

 

Una dintre credințele pe cale de dispariție este că Sânzienele sunt zâne ursitoare, iar fiecare dintre ele veghează asupra oamenilor, în functie de ziua săptămânii în care aceștia s-au născut:

Luni, Liodiana le dăruiește celor născuți în această zi, multă putere de muncă și iscusință, astfel că aceștia vor avea spor în tot ce fac și de aceea nu le va lipsi niciodată bunăstarea materială. Protejații ei sunt guralivi și au vorba dulce, așa că vor putea obține foarte ușor ceea ce își doresc și știu să atragă oamenii de partea lor. În dragoste, aceștia nu sunt foarte statornici și vor avea de tras de pe urma numeroaselor aventuri amoroase.

Marți, Magdalina îi protejează pe cei care vin pe lume și le dăruiește chibzuiță la vorbă și în comportament. Aceștia judecă bine înainte să ia o hotărâre și sunt taciturni, de aceea, cine nu îi cunoaște poate crede că sunt posaci. Ei sunt de fapt oameni care iau viața în serios, aceasta fiind și cheia succesului lor. Nu sunt emotivi și nici nu sunt ușor de speriat, înfruntă greutățile vieții cu fruntea sus și sunt foarte demni. Sunt, de asemenea, precauți atunci când cunosc persoane noi și își deschid sufletele doar în fața celor care le-au dovedit că sunt de încredere.

 

Miercuri, Bugiana face ca oamenii născuți în această zi să fie mereu veseli și optimiști. Cei născuți într-o zi de miercuri sunt plăcuți la chip și au obrazul fin, înfățișare îngrijită și cuceresc pe toată lumea. Spun mereu ce cred, dar fără să fie răutăcioși, pentru că știu cum să prezinte adevărul într-o lumină bună. Sunt înalți la statură și mladii, cu fețe rumene și nasuri drepte. Nu se îndrăgostesc prea ușor, dar atunci când o fac, cu siguranță nu va fi ceva trecător. Cei aflați în grija Bugianei sunt statornici și prieteni de nădejde, iar supărarea lor este furtună într-un pahar cu apă.

Joi, Ogristeana se îngrijește ca oamenii care nasc în această zi să fie ambițioși, muncitori și inteligenți. Ei au spor la bani și sunt buni sfătuitori, țin mult la familiile lor și sunt fideli în dragoste. Chiar și așa, pentru că sunt foarte plăcuți, vor avea multe legături amoroase de-a lungul vieții, însă de fiecare dată vor fi onești și preferă mai degrabă ruperea relației, decât infidelitatea. Oamenii ascultă povețele lor pentru că sunt chibuzitori de fel și analizează bine o situație, înainte să ia o hotărâre.

 

Vineri, Lacargia, îi protejează pe cei născuți ultima zi lucrătoare a săptămânii și le dăruiește harul vindecării. Acest talent este mult mai puternic dacă au apărut pe lume în primele ore ale dimineții, înainte să răsară soarele, atunci cand Lacargia cutreieră pădurile cu suratele ei. Sunt miloși de fel, iar atunci când au greutăți, au forța să se întăreasca pe ei înșiși, fiind sprijin și celor din jur. Au mare dragoste de oameni și sunt gata mereu să le aline suferințele. Asta nu înseamnă că sunt naivi, așa că nimeni să nu se aștepte că va fi lăsat să profite de bunătatea lor.

Sâmbătă, Sandalina le-a hărăzit oamenilor născuți în această zi să iubească mult, repede și de tineri. Au priviri agere și minți ascuțite, sunt iubitori de frumos și foarte sensibili, dar ascund acest lucru în spatele unei măști de piatră. Mult timp trebuie să treacă pentru ca persoanele născute în această zi să se simtă în largul lor cu ceilelați oameni și pentru asta, cei din jur trebuie să facă eforturi pentru a le câștiga încrederea. După ce se apropie de cineva însă, ei sunt foarte loiali. Nu au prea mulți prieteni în jur, dar legăturile pe care le fac durează toată viața.

Duminică, Dumernica îi ocrottește pe cei născuți în această zi de odihnă și sărbătoare. Aceștia sunt veseli din fire și optimiști, le plac petrecerile și lucrurile ușor de înțeles, nu își pierd timpul cu filozofii și trăiesc fiecare zi de parcă ar fi ultima. Banii nu stau prea mult la ei în buzunare cât sunt tineri, pentru că îi aruncă în stânga și în dreapta, pe plăceri. La maturitate, acest lucru se va schimba și vor începe să fie mai strângători și mai chibzuiți. Nu duc lipsă de dragoste sau de prieteni, dar trebuie să învețe să-și aleagă mai atent oamenii de care se înconjoară.

 

Pe de altă parte, în ziua de Sânziene este Sărbătoarea Drăgăicii, care pe vremuri era prilej de distracție, dar între timp și-a pierdut din farmec. Pe vremea când de Drăgaică se organizau bâlciuri adevărate, comediile (mai ales cele cu lanțuri) se roteau într-un cerc magic, din ce în ce mai rapid, la fel ca-n dansul Ciuleandra, sau Călușul, iar fetele și flăcăii se prindeau într-o înlănțuire, sus, parcă plutind în timp ce-și rosteau vorbe de „drag”, fără să poată fi auziți decât de cei care și le spuneau… Nu de puține ori, după Drăgaică se încheiau logodne, care toamna se consfințeau prin cununii.

Mișunau prin bâlci circarii și saltimbancii, care mai de care cu numere mai spectaculoase, mai atractive și mai incredibile, care te îmbiau să trăiești câteva clipe într-o lume magică, doar de ei stăpânită.

Apoi, erau tot felul de suvenituri realizate manual, pe care le puteai cumpăra doar cu această ocazie, nu ca în zilele noastre, cand Bâlciul e plin de kitsch-uri chinezești sau turcești pe care le găsești în tot timpul anului, în orice bazar…

În Ziua Drăgăicii, cele mai fumoase fete, îmbrăcate în costum popular și cu coronițe din flori de sânziene pe cap, defilau prin fața spectatorilor ca într-o paradă a modei, iar cea mai frumoasă era aleasă Dragaicuța anului, un fel de Misss a zilelor noastre, pe care apoi „se băteau” băieții s-o cucerească. Cucerit de frumusețea acesteor tradiții a fost și pictorul fracncez Auguste Raffet care a zugrăvit magistral portul popular românesc și obiceiurile Drăgăicii.

 

Sânzienele sunt însă și plante de leac, despre care se soune că au fost „zămislite” de Sfânta Vineri, care a transformat în această floare o fată frumoasă și bună din Bucovina, care se ruga la Dumnezeu să îmbuneze inimile oamenilor care o alungau pentru că era prea săracă.

Florile și planta întreagă recoltată în timpul înfloririi au indicații terapeutice multiple. Se crede că roua de pe plante culeasă la Sânziene vindecă durerile de ochi. Plantele se puneau în scăldătorile copiilor debili, iar fierte în apă cu lapte se foloseau contra erizipelului. Plantele plămădite în rachiu se luau contra colicilor abdominale. În Oltenia, zeama de sânziene pisate se folosea contra frigurilor. Aceste plante sunt folosite de sute, poate chiar de mii de ani în medicina tradițională în tratamentul bolilor de ficat, a reumatismului, a bolilor tiroidiene, renale și nervoase pentru efectele lor benefice.

Sanziana este printre puținele erbacee la care structura chimică nu justifică decât într-o mică măsură acțiunile terapeutice observate experimental, dar fitoterapeuții ne spun că substanțele active din compoziția lor le conferă calități terapeutice deosebite: iridoidele – au acțiune antiinflamatoare, analgezică și sedativă, flavonoidele – acțiuni diuretice și antiinflamatoare, taninurile – acțiune cicatrizantă. Pe lângă acestea, plantele conțin acid citric, minerale și enzime care cresc imunitatea organismului. Sunt folosite, de asemenea, în loc de cheag pentru lapte, căruia nu îi imprimă un miros caracteristic, sau ca surogat de cafea obținut din fructele și rădăcinile de sânziene galbene cu miros și gust de cafea, care pot înlocui cicoarea.

Buchetele  și cununile inflorite, puse la ferestre și pe acoperișul caselor, se spune că aduc noroc, iar băile de sânziene se spune că înfrumusețază pielea și au o aromă dumnezeiască.

 

Tot astăzi, românii sărbătoresc Ziua Universală a Iei – piesa „de rezistență” a costumului popular românesc, care în același timp subliniază ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație. Nu întâmplător, Henri Matisse a reprodus ia în cunoscuta pictură „La blouse roumaine”, iar Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion au surprins frumusețea și varietatea cămășii populare feminine în tablourile lor.

Ziua Universală a Iei a debutat la iniţiativa comunităţii online „La Blouse Roumaine” și a fost preluată cu succes de comunităţile româneşti din peste 100 de oraşe, din 48 de ţări.

În acest context, Institutul Cultural Român organizează, în fiecare an, un exercițiu amplu de recuperare a iei în spațiile culturale în care își are reprezentanțele și în comunitățile românești, având drept miză familiarizarea publicului internațional cu ia tradițională și cu multiplele interpretări actuale ale acesteia.

 

Ia este, de fapt o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă din fir de bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii pe piept, la mâneci și la gât. Este un tip de cămașă scurtă, până la talie, iar tehnica decorării ei s-a transmis din generație în generație, conservând tradiția.

Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau „ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanțe cromatice, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică și croiul pieselor de port românesc – țesute, croite și brodate în casă – au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, costumul popular fiind purtat cu mândrie în diferite momente ale existenței personale sau ale unor repere importante pentru istoria României.

 

La Buzău, ia este bine conservată, promovată și transmisă viitoarelor generații de câțiva învățători inimoși din zona de munte, cum sunt soții Zota de la Mânzălești, dar și de apreciați meșteri populari, între care unii sunt TEZAURE UMANE VII desemnați de UNESCO și care promovează portul popular românesc atât în țară cât și în străinătate.

Cel mai tânăr și mai activ Tezaur Viu al Buzăului este Amelia Papazissu, care are numeroși învățăcei și care participă, neobosită, la fiecare târg tradițional din județ sau din țară și chiar de peste hotare, promovând ia românească și portul tradițional din zona Buzăului.

Prima care a „ieșit din tipare” și a reușit să promoveze portul popular românesc pe toate continentele a fost regretata Adela Petre, care este cunoscută pe tot globul pentru renumitele ei țesături din păr de capră, la fel ca glob-toterr-ul Dumitru Dan, pentru opinci. Un alt Tezaur viu este Mircea Micu, din Sărulești, care meșterește instrumente tradiționale – cimpoi și bucium, iar un promotor la fel de apreciat este Diana Toma, care prin expozițiile sale de costume populare românești a reușit să arate lumii cât de frumos și de autentic este portul popular românesc…

 

De Ziua Universală a Iei, la Galeriile de Artă din municipiul Buzău, iubitorii de frumos și tradiții sunt invitați la o expoziție de artă populară în cadrul căreia vor putea admira iile și fotografiile realizate de cei mai experimentați păstrători ai tradiției transmise din generație în generație. Amelia Papazissu, Alina Ignătescu, Aurelia Lazăr, Elena Gramer, Mariana Trif, Andreea și Daniel Tisloveanu vor  întâmpina iubitorii de frumos autentic cu cele mai frumoase piese de colecție. Evenimentul este organizat și susținut de Galeriile de Artă, Centrul Județean de Cultură și Arta și Consiliul Județean Buzău. „Sărbătorim IA cu dragoste și respect pentru tezaurul moștenit de la străbuni. Pentru iubitorii de tradiții, de artă populară autentică. Cu mască sau fără mască, merită să admirați aceste comori buzoiene”, spune Amelia Papazissu, Tezaur Uman Viu al Buzăului.

Tot astăzi, Muzeul Județean organizează, sediul Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă”, între orele 12:00-14:00, un atelier de cusut motive tradiționale, ce se regăsesc pe iile din colecția muzeului. Totodată, vizitatorii vor beneficia gratuit de turul ghidat al expoziției permanente de etnografie, în cadrul căruia au ocazia să afle informații despre felul în care erau realizate iile, materialele utilizate, modul de ornamentare și semnificațiile motivelor decorative. „Pentru a celebra ia românească, vom oferi tuturor doamnelor și domnișoarelor care poartă ie, în data de 24 iunie, oportunitatea de a realiza fotografii, gratuit, alături de iile din expoziția permanentă de etnografie”, anunță conducerea Muzeului Județean.