Euro a crescut într-o săptămână cu aproape 6 bani

14 noiembrie 2017 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Leul a atins, luni, un nou minim istoric. Accentuarea tensiunilor sociale și politice provocate de „revoluția fiscală”, suprapusă peste creșterea prețurilor și a deficitului comercial, au pus leul într-o situație gravă, iar cursul euro a crescut într-o săptămână cu 5,75 bani.

Piața valutară s-a deschis, luni, pe depreciere, la 4,648 lei, valoare care a reprezentat minimul ședinței. Presiunea creată de cei care doreau să scape de lei a împins euro până la un maxim de 4,661, cotație care nu a mai fost înregistrată până acum în piață.

BNR a anunțat un curs de 4,6495 lei, nou maxim istoric al euro, iar tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau la 4,652 – 4,655 lei.

Guvernatorul BNR a atras atenția încă de la începutul anului asupra faptului că leul nu poate avea decât o direcție de depreciere, avînd în vedere politica populistă a PSD-ALDE care a majorat salariile bugetarilor și pensiile.

S-a produs adâncirea deficitului comercial, în condițiile în care exporturile sunt mai mici decât importurile, iar investițiile străine, nemulțumite de mediul fiscal impredictibil, s-au redus și nu mai acoperă diferența rămasă.

Banca centrală care, să recunoaștem, nu a luat măsuri de preîntâmpinare a dezechilibrelor, a avut în ultimele două luni de decis între stabilizarea pieței monetare, unde dobânzile au revenit pe creștere, după ce inflația din octombrie a urcat la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, și apărarea leului.

Pentru a proteja numărul tot mai mare de români care au luat credite în lei, BNR a hotărât să regleze dobânzile și să abordeze într-un mod mult mai relaxat cursul, care a înaintat către un nou palier, cuprins între 4,6 și 4,7 lei, cu posibilitatea de a fi depășit tangențial.

În ciuda eforturilor BNR, dobânzile au continuat să crească. Astfel, indicile ROBOR la trei luni a sărit la 1,89%, cel la șase luni la 2,06%, în timp ce indicii la nouă și 12 luni au urcat la 2,11%, respectiv 2,15%.

Cursul dolarului american a crescut deasemenea, de la 3,9803 la 3,9913 lei, într-o ședință în care cotațiile fluctuau între 3,982 și 4,004 lei.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,159 – 1,162 franci/euro, astfel că media a scăzut de la 4,0078 la 4,0063 lei.

Perechea euro/dolar se tranzacționa între 1,1637 și 1,1665 dolari. Investitorii așteaptă publicarea datelor privind inflația de pe celedouă maluri ale Atlanticului.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00​) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*