Euro a debutat pe crestere in 2014

3 ianuarie 2014 | 0 comentarii |

Finalul anului trecut a fost unul nefast pentru leu, scandalurile in lant din lumea politica tragand in jos moneda nationala, astfel ca leul inregistra la finalul lui 2013, o depreciere de 3,52 bani fata de finele lui 2012. Moneda nationala a pierdut 2,08 bani in raport cu euro in ultima zi a anului 2013, Banca Centrala stabilind luni, un curs de 4,4847 lei/euro, cu 1,2% sub cotatia de la finele anului precedent.

Cu toate acestea, leul a avut, in 2013, cea mai buna evolutie din regiune, in raport cu euro, avand o evolutie pozitiva in primele 11 luni ale anului, pentru ca in luna decembrie sa scada cu aproape 0.9% din cauza neintelegerilor politice interne. La sfarsitul lunii decembrie leul marca, insa, o scadere de numai 0,5% fata de valoarea inregistrata la inceputul anului, in timp ce zlotul polonez scazuse cu aproximativ 1,9%, forintul cu 2%, lira sterlina cu aproximativ 2,3%, coroana suedeza cu circa 3,2%, iar coroana ceha cu aproape 9%, in timp ce lira turceasca s-a prabusit cu circa 25%, atat ca urmare a numeroaselor conflicte de strada, cat si a scandalurilor de coruptie care au afectat Guvernul de la Ankara.

Anul acesta, leul a debutat cu stangul, cotatiile monedei nationale osciland la finalul primei sesiuni de tranzactionare de pe piata locala in jurul valorii de 4,49 lei/euro, in crestere fata de nivelul de la finalul anului trecut.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat, in prima sesiune din acest an, un curs de referinta de 4,4882 lei/euro, in crestere cu 0,35 bani fata de ultima cotatie din 2013.

La inceputul zilei, euro era cotat la 4,4812 lei, pentru ca dupa primele transferuri, cursul sa coboare usor, pana la 4,4796 lei, iar in jurul pranzului sa ajunga la un maxim de 4,4895 lei/euro. In jurul orei 16:00, cotatiile euro se situau in intervalul 4,4870 – 4,4890 lei, cu circa 1,5 bani peste inchiderea din ultima zi a anului precedent, de 4,4720 – 4,4740 lei.

Leul a scazut astazi si in raport cu dolarul american, cu 3,37 bani, astfel ca moneda americana a urcat de la 3,2551 lei in ultima zi a lui decembrie 2013, la 3,2888 lei. Bursa din Statele Unite a deschis sedinta de tranzactionare pe crestere, investitorii asteptand discursul presedintelui Rezervei Federale, Ben Bernanke, pentru indicii privind starea economiei.

Francul elvetian a scazut usor, de la 3,6546 la finalul anului 2013, la 3,6498 lei.

Gramul de aur a fost cotat la 130,3037 lei, in crestere cu 4,494 lei, comparativ cu 125,8097 lei, valoare stabilita in sedinta precedenta.

*Analiza zilnica valutara&futures realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*