Euro a depasit pragul de 4,48 lei

20 aprilie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Tensiunile existente in piata bancara locala, dupa votarea Legii „Darii in plata”, la care se adauga cresterea usoara a aversiunii fata de risc la nivel international, au provocat a patra depreciere zilnica consecutiva a leului fata de euro.

Cursul monedei unice a crescut marti, de la 4,4777 la 4,4812 lei, un nou maxim al ultimelor doua luni, intr-o sedinta care s-a deschis la un minim de 4,4760 lei, cotatie apropiata de cea de la inchiderea de luni. Tendinta de apreciere a euro a impins cotatia pana la 4,4820 lei, iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,4790 – 4,4820 lei.

Evolutia descendenta a leului ar putea continua si in zilele urmatoare, avand in vedere costurile in crestere ale portofoliilor de credite in valuta ale bancilor aparute dupa votarea Legii „Darii in plata”. La aceasta se adauga apropierea de momentul unui posibil „Brexit” dupa referendumul din 23 iunie, care ar deragla structurile Uniunii Europene.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,9599 la 3,9536 lei, in timp ce cotatiile din piata valutara au fluctuat intre 3,949 si 3,963 lei.

Media monedei elvetiene, care stagna pe pietele internationale la 1,09 – 1,092 franci / euro, a crescut de la 4,1027 la 4,1050 lei.

Monedele din regiune inregstrau o usoara tendinta de apreciere fata de euro, cea poloneza tranzactionandu-se intre 4,289 si 4,31 zloti, iar cea maghiara intre 310,2 si 311,3 forinti.

Perechea euro/dolar evolua intr-un culoar ingust, 1,1303 – 1,1343 dolari, in conditiile in care pietele asteapta intalnirea de maine a conducerii BCE.

Euro a cunoscut o usoara apreciere urmare a publicarii barometrului  ZEW, care masoara asteptarile mediului de afaceri german, care a crescut luna aceasta la 11,2 puncte, fata de 4,3 puncte in martie, avansul depasind estimarile analistilor.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14.00), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*