Euro a început urcușul spre 4,7 lei

22 ianuarie 2018 | 0 comentarii |

Haosul existent în actul de guvernare a creat haos și în piața valutară, iar evoluția leului a fost șubrezită în ultima săptămână, euro reușind în doar cinci zile să atingă două noi maxime istorice.

Observând luptele interne din cadrul PSD, speculatorii au coborât euro, la debutul perioadei analizate, la 3,6256 lei, minim al ultimelor cinci săptămâni. A doua zi, odată cu înlăturarea premierlui Mihai Tudose, media a sărit la 4,6599 lei.

Au urmat două ședințe mai calme, la care a contribuit alegerea unui nou premier și acceptarea nominalizării de către președintele Iohannis, însă la finalul intervalului analizat, pe fondul creșterii aversiunii față de risc pe plan regional, moneda unică a atins un nou maxim istoric, de 4,6614 lei.

Tranzacțiile din ultima ședință a săptămânii s-au realizat între 4,652 și 4,664 lei, cu închiderea la 4,658 – 4,661 lei, semn că euro își pregătește parcursul pentru atingerea cotei de la 4,7 lei, pe fondul turbulenţelor politice, dar şi în contextul în care balanţa comercială şi cea de plăţi înregistrează deficite tot mai mari.

Guvernatorul BNR a tot repetat, în ultimele luni, că leul va avea o evoluție mult mai volatilă, cu o tendință de depreciere, în condițiile în care atenția va fi îndreptată, mai ales, către piața monetară.

În opinia lui Liviu Voinea, viceguvernator BNR, limitarea volatilităţii dobânzilor la lei ar putea să însemne o fluctuaţie mai mare a cursului leu/euro, care nu va însemna „o stradă cu un singur sens, adică o să vedem numai o depreciere a cursului”.

Cursul dolarului american a coborat la începutul perioadei la 3,7686 lei, minimul ultimilor mai bine de trei ani. După o creștere la 3,8182 lei, intervalul s-a încheiat la 3,7984 lei, când cotațiile au fluctuat între 3,791 și 3,815 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat pe piețele internaționale între 1,171 și 1,182 franci/euro, iar media s-a mișcat între 3,9178 și 3,9727 lei, curs stabilit la finalul perioadei.

Mișcarea ascendentă a prețului banilor în piața monetară s-a temperat, astfel că indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat perioada la 1,99%, iar cel la șase luni la 2,23%.

Perechea euro/dolar a crescut, la jumătatea perioadei, la 1,2323 dolari, maxim al al ultimilor trei ani, investitorii anticipând sfârșitul politicii monetare acomodative în zona euro, după ce mai mulți oficiali ai BCE au afirmat că este necesară încheierea programului de achiziții de active. În plus, pe măsură ce Angela Merkel şi Martin Schulz fac progrese spre o coaliţie de guvernare, se conturează şi o uniune monetară mai integrată, țările membre și Fondul Monetar cerând Germaniei să cheltuiască mai mult și să-şi asume mai multe riscuri.

La finalul perioadei, tranzacțiile pe piețele internaționale s-au realizat între 1,2215 și 1,2296 dolari, cu piețele americane închizându-se la 1,2223 dolari, chiar în contextul în care Casa Albă a intrat în blocaj, după ce republicanii şi democraţii din Senatul SUA nu au ajuns la un acord privind finanţarea pe termen scurt a operaţiunilor Executivului.

Temerile investitorilor legate de perspectiva de înăsprire a reglementărilor la nivel global au provocat scăderea bitcoin, la jumătatea săptămânii, la aproape 10.000 de dolari, conform Bloomberg, după ce în preajma Crăciunului era testat pragul de 20.000 de dolari. La finalul intervalului, valoarea cripto-monedei se situa la 11.489,48 dolari.

 

*Analiza săptămânală valutară & futures (cuprinde perioada 15– 19 ianuarie 2018) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*