Euro a scăzut cu o jumătate de ban

31 august 2018 | 0 comentarii |

Chiar dacă la nivel regional s-a observat o tendință de depreciere a monedelor, leul a avut ieri o evoluție pozitivă comparativ cu euro.

Piața s-a deschis pe apreciere, la 4,631 lei, pentru ca apoi euro să urce treptat la 4,645 lei astfel că media a fost stabilită la 4,6430 față de 4,6489 lei, acum două zile. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,644 lei.

Media dolarului american a coborât de la 3,9852 la 3,9704 lei, nou minim al ultimelor patru săptămâni, iar cotațiile din piață fluctuau între 3,952 și 3,977 lei.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,132 și 1,137 franci/euro, în condițiile în care aversiunea față de risc a reapărut în rândul investitorilor, astfel că media ei creștea de la 4,0787 la 4,0927 lei.

Piața monetară a fost calmă, iar indicii ROBOR s-au menținut la valorile stabilite miercuri, ca o consecință a operațiunii de tip repo efectuată la începutul săptămânii de BNR, care a avut o valoare de 12,17 miliarde de lei, cea mai ridicată sumă din ultimii șase ani.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, la 3,24%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,42%. Indicele la nouă s-a oprit la 3,49%, iar cel la 12 luni la 3,54%.

Monedele din regiune aveau o evoluție descendentă față de euro. Cea poloneză se deprecia la 4,285 – 4,293 zloți, iar cea maghiară la 325,6 – 326,9 forinți.

După scaderea de acum două zile, euro a revenit, joi, pe o ușoară creștere, tranzacțiile fiind realizate în culoarul 1,1675 – 1,1718 dolari/1 euro.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg scădea ieri la prânz la 6.941,53 dolari, după ce acum două zile revenise peste pragul de 7.000 dolari.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*