Euro a scazut sub 4,41 lei

9 aprilie 2013 | 0 comentarii |

Revenirea euro peste pragul de 1,30 dolari a redus aversiunea fata de risc a investitorilor, ceea ce a permis aprecierea tuturor monedelor din regiune.

Cursul euro a coborat luni, de la 4,4211 la 4,4098 lei, fiind prima data, dupa aproape doua saptamani, cand media scade sub pragul de 4,41 lei. Piata s-a deschis direct pe apreciere, la 4,4120 lei, fata de 4,4180 – 4,4190 lei, la inchiderea de vineri. Ordinele de vanzare de valuta au coborat euro pana aproape de 4,4050 lei, la ora 14:00 cotatiile fiind de 4,4030 – 4,4070 lei.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru iunie la 4,4330 lei. Dolarul american, a carui medie urca joi la 4,4597 lei, scadea ieri, de la 3,4215 la 3,3894 lei, un curs mai mic, de 3,3636 lei, fiind inregistrat la jumatatea lunii trecute. Francul elvetian a coborat de la 3,6374 la 3,6266 lei.

Monedele din regiune se apreciau, la randul lor, in fata euro, cea poloneza la 4,132 – 4,161 zloti, iar cea maghiara la 296,5 – 299,2 forinti.

Scaderea modesta a somajului in luna martie din SUA, cand au fost create doar 88.000 de noi slujbe, a avut ca efect revenirea euro, dupa mai bine de doua saptamani, peste pragul de 1,30 dolari. Ieri, moneda unica urca la 1,2965 – 1,3033 dolari, investitorii considerand ca intr-o astfel de situatie Rezerva Federala americana nu va putea renunta curand la programul sau prin care injecteaza lunar lichiditati in valoare de 88 miliarde de euro, in obligatiuni emise de Trezoreria SUA sau de companii. Acest program al Fed are efect negativ asupra dolarului, care se depreciaza in fata principalelor valute.

Investitorii sunt insa atenti la situatia din zona euro, unde se asteapta ca Slovenia sa devina al saselea stat care solicita ajutor financiar, iar in Portugalia masurile de austeritate solicitate de creditori internationali au fost considerate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala a acestei tari, ceea ce a provocat nervozitate la Bruxelles.

La Sibiu, euro se tranzactiona pe iunie la 1,2994 – 1,3043, respectiv la 1,295 – 1,30 dolari pe septembrie, iar uncia de aur scadea pentru scadenta lunara la 1.573,8 – 1.578,4 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14:00) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*