Euro a trecut de 4,5150 lei

25 septembrie 2012 | 0 comentarii |

Scaderea indicelui Institului Ifo, care masoara increderea mediului de afaceri din Germania la minimul ultimilor doi ani si jumatate, la care s-a adaugat mentinerea incertitudinii privind finantele publice ale Spaniei si Greciei, au avut ca efect cresterea aversiunii fata de risc, implicit deprecierea monedelor din zona emergenta a Europei.

Cursul euro a crescut ieri, in a cincea sedinta consecutiva, la un maxim al ultimelor sase saptamani, de la 4,5125 la 4,5176 lei, semn ca acesta se pregateste sa atinga pragul de rezistenta de 4,53 lei. Pe parcursul sedintei, euro a urcat pana la 4,52 lei, minimul fiind de 4,5160 lei, iar cotatiile de la ora 14:00 se situau la 4,5160 – 4,52 lei, semn ca volumele de tranzactionare au fost totusi modeste.

Cursul dolarului american, care scadea saptamana trecuta 4,4302, minim al ultimelor patru luni si jumatate, a crescut de la 3,4642 la 3,4977 lei, iar francul elvetian de la 3,7270 la 3,7363 lei.

Monedele din regiune, care se apreciau la finalul saptamanii trecute, reveneau pe scadere in fata euro, cea poloneza coborand la 4,129 – 4,157 zloti, iar cea maghiara la 282,2 – 283,5 forinti.

Perechea euro/dolar cobora ieri, la 1,2898 – 1,2989 dolari, fata de 1,2985 dolari la inchiderea de vineri seara a pietelor americane. Scaderea se datora publicarii indicelui Ifo, semn ca economia zonei euro continua sa sufere, iar incertitudinile dilegate de starea finantelor statelor din grupul PIIGS ramane de actualitate. Vineri, troika creditorilor Greciei, formata din UE-BCE-FMI, a anuntat ca a intrerupt pentru moment negocierile cu Atena, in privinta deblocarii unei noi transe din ajutorul financiar.

Revenirea pe crestere a monedei americane provoca scaderea unciei de aur la Londra de la 1.784,50, vineri seara, la 1.758,7 dolari, ieri dimineata.

In piata la termen de la Sibiu euro cobora pe decembrie la 1,29 – 1,2973 dolari, iar uncia de aur scadea pe octombrie la 1.755,6 – 1.762,4 si pe decembrie, la 1.759,2 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00.  

 

*Analiza zilnica valutara&futures realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D


Categorii: Financiar

Adaugati un comentariu


 

*