Euro continua sa creasca

Leul s-a mentinut si luni pe depreciere in fata euro si a dolarului, cererea de valuta continuand sa fie mai mare decat oferta, consecinta sentimentelor de aversiune fata de risc din pietele internationale.

Cursul euro a urcat de 4,3395 la 4,3428 lei, cea mai ridicata medie din ultimele aproape patru saptamani. Piata valutara s-a deschis peste valorile de la inchiderea de vineri, de 4,3370 – 4,3390 lei, la 4,3420 – 4,3440 lei. Ordinele de cumparare comerciale si din partea strainilor au mentinut euro constant peste pragul de 4,34 lei, varful atins fiind de 4,3460 lei. La ora 14:00 cotatiile din piata erau de 4,3420 – 4,3450 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,3701 la 3,3761 lei, un nou maxim al ultimelor cinci saptamani. In schimb, francul elvetian a coborat de la 3,4924 la 3,4878 lei.

In piata la termen de la Sibiu, euro crestea pentru iunie la 4,37 lei.

In regiune, moneda poloneza era stabila fata de cea europeana, la 4,169 – 4,185 zloti. Cea maghiara continua trendul de apreciere, inceput saptamana trecuta, intarindu-se la 290 – 291,3 forinti.

Perechea euro/dolar, care a scazut vinerea trecuta pana la 1,2797 dolari, pierderea la nivelul intregii saptamani fiind de peste 1,8%, se stabiliza peste pragul de 1,28 dolari, ea fluctuand intre 1,2821 si 1,2878 dolari. Evolutia de ieri se datora unor marcari tehnice de profit, pe termen lung profilandu-se scaderea monedei unice, ca o consecinta a mentinerii la limita recesiunii a zonei euro dar si pespectiva ca Rezerva Federala americana sa renunte, incepand cu al doilea semestru al acestui an la programul sau de achizitii de obligatiuni ale Trezoreriei SUA si companiilor americane, care are o valoare lunara de 85 miliarde dolari.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pe iunie la 1,2852 – 1,2874, respectiv la 1,2855 – 1,2880 dolari pe septembrie. Uncia de aur fluctua intre 1.343 – 1.355 dolari, tendinta pe termen mediu si lung fiind una de scadere.

*Analiza zilnica valutara&futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14:00) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*