Euro continuă să se deprecieze

23 iulie 2019 | 0 comentarii |

După aproape două săptămâni în care media euro s-a plasat peste pragul de 4,73 lei, creșterea apetitului pentru risc manifestat la nivel regional a provocat scăderea monedei unice spre nivelul de 4,72 lei.

În cursul nopții de duminică, euro a scăzut pe piețele asiatice până la 4,719 lei. Piața locală s-a deschis luni, la 4,726 lei, tranzacțiile realizându-se apoi în culoarul 4,722 – 4,728 lei, cele de la ora 14:00 efectuându-se la 4,722 lei.

Media dolarului american a stagnat la 4,2103 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,207 și 4,217 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat pe piețele internaționale la 1,101 – 1,104 franci/euro, astfel că media a urcat de la 4,28 la 4,2861 lei, maxim al ultimilor patru ani.

Uncia de aur, considerată „refugiu” în perioadele tulburi, se tranzacționa ieri, pe piețele specializate, la 1.424 – 1.429 dolari. Preţul gramului de aur a scăzut pe piața locală de la 194,9091 lei, maxim al ultimilor șapte ani, la 192,9580 lei.

 

Evoluția descendentă a indicilor ROBOR a încetinit, chiar dacă BNR a realizat o nouă operaţiune de sterilizare a lichidității din piața monetară, prin care a atras de la băncile comerciale 9,01 miliarde lei, în depozite cu sca­denţa la o săptămână, cu o dobândă de 2,5%, egală cu cea de politică monetară.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, au atins valori care se mai înregistrau în martie, de 3,11%, respectiv de 3,26%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,38%, iar ROBOR la 12 luni a coborât de la 3,46 la 3,43%.

Indicele de Referinţă pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica până la sfârșitul lui septembrie, a fost calculat de BNR la 2,63%.

 

Monedele din regiune s-au apreciat la rândul lor față de euro. Moneda poloneză se tranzacționa între 4,245 și 4,255 zloți, iar cea maghiară fluctua în culoarul 324,8 – 325,5 forinți.

Investitorii așteaptă ședințele de politică monetară ale Băncii Centrale Europene, care va fi urmată de cea a Rezervei Federale americane, ceea ce determinat stagnarea perechii euro/dolar la 1,1208 – 1,1225 dolari.

Piața critomonedelor s-a calmat după scăderile de săptămâna trecută, iar bitcoin a urcat pe piețele specializate până la 10.800 dolari.

 

*Analiza zilnică & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*