Euro creste, francul si dolarul scad

eurusdgold-2

Evolutia de luni a leului a fost calma fata de euro, cursul crescand usor de la 4,4409 la 4,4455 lei.

Volatilitatea cotatiilor a fost minima, cu deschiderea la 4,4440 lei, tranzactiile realizandu-se intre 4,4390 si 4,4460 lei, iar transferurile de la ora 14:00 se realizau la 4,4420 – 4,4450 lei.

Media monedei elvetiene, care cobora pe pietele internationale la 1,046 – 1,05 franci/euro, cobora de la 4,2605 la 4,2401 lei, un curs mai mic fiind atins la finalul lunii trecute.

Cursul dolarului american a scazut de la 3,9086 la 3,9014 lei, in timp ce cotatiile din piata valutara s-au miscat intre 3,874 si 3,908 lei.

Monedele din regiune aveau o evolutie fata de euro asemanatoare cu cea a leului. Moneda poloneza se tranzactiona la 4,038 – 4,06 zloti, iar cea maghiara fluctua intre 306 si 307,3 forinti.

Perechea euro/dolar, care a crescut vineri la 1,1467 dolari, maximul ultimelor trei luni si jumatate, cobora ieri de la 1,1450 la 1,1367 dolari.

Scaderea euro a venit pe fondul marcarilor de profit ale investitorilor, dupa raliul de vineri s-a anuntat o reducere cu 0,3% in aprilie a productiei industriale americane, care a reprezentat a cincea luna consecutiva de recul.

Aceasta evolutie se poate schimba rapid, in conditiile in care agentia Fitch atrage atentia la pericolul in care se afla Grecia, intrarea in faliment a finantelor publice de la Atena fiind o „posibilitate reala”, avand in vedere cea mai recenta declaratie a ministrul grec de finante, Yanis Varoufakis, care a afirmat ca lichiditatile se vor reduce semnificativ in urmatoarele doua saptamani.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14:00) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*