Euro creste la 4,3481 lei

22 ianuarie 2013 | 0 comentarii |

In lipsa unei licitatii de titluri de stat care sa atraga investitorii straini  (emisiunea de ieri avea scadenta la sase luni), euro s-a mentinut pe crestere, dupa ce joia trecuta scadea la 4,3351 lei, minimul ultimelor 12 luni.

Ieri, cursul monedei unice urca de la 4,3373 la 4,3481 lei, intr-o sedinta in care deschiderea s-a realizat in apropierea pragului de 4,35 lei, volumele de tranzactionare fiind modeste, comprativ cu iuresul de acum cateva zile.

Joi, Finantele au atras 3,1 miliarde lei, printr-o emisiune de obligatiuni cu scadenta la cinci ani, suma imprumutata fiind de sase ori mai mare decat cea vizata, cererea ridicata producand aprecierea leului dar si scaderea dobanzii la un minim istoric de 5,4%. In lipsa unor vanzari agresive de valuta, euro urca luni, dupa ora 14:00, la 4,3580 – 4,3620 lei.

Pentru a tempera eventualele derapaje din piata, BNR a continuat sa limiteze lichiditatea din piata monetara, mentinand la 6 miliarde lei suma cu care imprumuta saptamanal bancile prin operatiuni de tip repo. In octombrie trecut, guvernatorul Mugur Isarescu afirma ca aceasta este cea mai indicata modalitate pentru a mentine stabilitatea leului.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,2484 la 3,2689 lei, iar francul elvetian, de la 3,4758 lei, medie care a reprezentat cel mai redus nivel din 5 iulie 2011, la 3,5044 lei.

In piata la termen de la Sibiu, euro crestea pe martie la 4,3989 lei, iar pe decembrie la 4,45 lei.

Monedele din regiune aveau evolutii mixte fata de euro. Cea poloneza se deprecia la 4,152 – 4,18 zloti, iar cea maghiara stagna la 292,4 – 293,1 forinti.

Pietele americane au fost inchise luni, 21 ianuarie, fiind celebrata ziua Martin Luther King. Astfel, volatilitatea perechii euro/dolar a fost minima, 1,3301 – 1,3332 dolari.

Ar putea reaparea presiunea asupra euro, dupa ce economistul sef al BCE, Peter Praet, a declarat ca economia Europei se afla inca in scadere, situatie care face necesar ca statele din zona euro sa continue reformele. „Marele pericol este ca guvernele sa devina prea multumite si sa nu faca nimic. Ar fi o greseala tragica si ar anula toata evolutia pozitiva”, a spus Praet.

La Sibiu, euro se tranzactiona pe martie la 1,3305 – 1,3330 dolari, iar uncia de aur pe februarie, la 1.687,2 – 1.691 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00.

*Analiza zilnica valutara&futures realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*