Euro face față cu greu noului coronavirus

13 martie 2020 | 0 comentarii |

În timp ce coronavirusul creează panică, iar bursele suntîngenuncheate și economiile înregistrează recul după recul, România continuă să aibă guvern interimar, după ce Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat, cu 10 minute înainte de votul în Parlament. În aceste condiții, deși monedele de la marginea zonei euro s-au apreciat, joi, față de euro, leul a avut o evoluție incertă, iar eventuale intervenții ale BNR nu s-au evidențiat.

Cursul monedei unice a scăzut ușor, de la 4,8167 la 4,8157 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,815 – 4,823 lei. În jurul orelor 14:00 au apărut ordine de vânzare, iar euro a scăzut până la 4,813 lei pentru ca apoi să revină spre 4,82 lei. Președintele BCE, Christine Lagarde, i-a avertizat pe liderii Eu­ropei că dacă nu acţionează urgent con­tra şocurilor economice ale pan­de­miei de coronavirus, ar putea vedea repe­tându-se loviturile crizei financiare globale din 2008.

Cursul dolarului american și-a continuat evoluția apreciativă și a urcat de la 4,2539 la 4,2856 lei, după ce luni a fost atins un minim de 4,2182 lei, nivel care se mai înregistra în aprilie 2019.

Plasamentele în monedă elvețiană au reînceput să crească, fapt ce a dus la aprecierea acesteia la 1,054 – 1,059 franci/euro, astfel că media stabilită de BNR a urcat de la 4,5447 la 4,5662 lei, nou maxim al ultimilor cinci ani.

Scăderea de către Banca Angliei a dobânzii sale cheie de la 0,75 la 0,25% pune presiune pe lira sterlină, cursul acesteia coborând de la 5,5035 la 5,4637 lei.

Uncia de aur scădea pe piețele specializate la 1.611 – 1.645 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a coborât de la 227,4536 la 225,6909.

 

După circa o lună de scăderi constante, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit pe creștere. Dacă la începutul lui februarie valoarea indicelului era de 3,18%, miercuri acesta scăzut la 2,83%, cel mai mic nivel din 31 mai 2018. Joi valoarea a crescut însă la 2,86%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3%, cea mai scăzută valoare începând cu jumătatea lui iunie 2018, iar ROBOR la 12 luni a crescut de la 3,10 la 3,11%.

 

În regiune, euro se aprecia față de moneda poloneză la 4,324 – 4,364 zloți, respectiv față de cea maghiară, la 336,5 – 338,9 forinți.

Piețele așteptau deciziile de politică monetară ale BCE care urmau să fie luate pentru a combate efecte pandemiei cu cornavirus, astfel că perechea euro/dolar scădea la 1,1209 – 1,1333 dolari, după ce luni a fost atins un maxim de 1,1493 dolari.

Încrederea în bitcoin a scăzut substanțial, astfel că criptomoneda s-a prăbușit joi până la 5.800 dolari, maximul zilei fiind de 8.000 dolari. Pierderile față de acum circa două săptămâni sunt de circa 5.000 de dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*