Euro s-a oprit la 0,05 bani de pragul de 4,95 lei

23 septembrie 2021 | 0 comentarii |

Evoluția negativă a leului continuă și există riscul să se accetueze în contextul în care actuala criză politică este posibil să nu se încheie, o reașezare a coaliției de dreapta fiind puțin probabilă, după ce Dan Barna a declarat că USR+ nu va reveni la guvernare în cazul în care actualul premier va dori să conducă Executivul și după congresul PNL.

La aceasta se adaugă situația tensionată din piețele internaționale, provocată de căderea gigantului imobiliar Evergrande, care înregistrează datorii de peste 300 miliarde de dolari către circa de 300 de bănci sau instituții financiare din China sau întreaga lume. Crahul companiei chineze este asemănat cu căderea băncii Lehman Brothers din septembrie 2008 și care a declanșat criza financiară mondială, tot în urma unei bule imobiliare.

 

Cursul euro s-a apropiat miercuri de pragul psihologic de 4,95 lei, banca centrală stabilind o valoare de 4,9495 lei, față de 4,9485 lei în ședința precedentă. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,947 – 4,952 lei, tendința rămânând una de creștere.  La nivel bancar, ING Bank afișa cotații de vânzare a euro de 5,0486 lei, iar BRD de 5,0250 lei, urmată de BCR cu 5,0210 lei.

Perechea euro/dolar a fost deosebit de stabilă înainte de încheierea ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane, iar fluctuațiile s-au limitat la 1,1717 – 1,1740 dolari. La noi, media monedei americane a urcat de la 4,2171 la 4,2188 lei.

 

Ca de obicei, investitorii caută „refugii” în perioadele tulburi, astfel că moneda elvețiană, considerată un plasament sigur, s-a apreciat la 1,082 – 1,085 franci/euro, față de 1,094 la începutul săptămânii. Aceasta a făcut ca media ei să urce de la 4,5589 la 4,5738 lei.

Lira sterlină a continuat să fie afectată de situația epidemiologică din Marea Britanie și s-a depreciat la 1,1616 – 1,1664 euro, iar cursul a scăzut de la 5,7725 la 5,7509 lei.

Uncia de aur fluctua miercuri în culoarul 1.773 – 1.780 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să crească de la 239,5060 la 240,9126 lei.

 

Piața monetară a fost calmă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,61%.

La rândul său, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,74%, iar ROBOR la 12 luni, la 1,84%.

 

În regiune, moneda poloneză și-a accentual deprecierea, media ei fiind stabilită la 4,6308 zloți/euro, față de 4,5067 zloți la începutul lunii.

Deprecierea monedei maghiare a fost de mai mică amploare, de la 352,89 forinți, valoare stabilită marți, la 354,30 forinți/euro.

 

Sancțiunile impuse marți de Autoritatea Financiară americană (SECunei platforme de tranzacţionare a criptomonedelor pentru că a permis plăţi ilegale pentru atacuri ransomware a zguduit piața de profil, iar bitcoin a atins pentru scurt timp un minim de circa 39.700 dolari. Miercuri, cotațiile fluctuau în culoarul 40.600 – 42.700 dolari.

Ether a atins un minim de 2.670 dolari, dar a urcat miercuri la 2.740 – 2.960 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*