Euro s-a stabilizat la 4,84 lei

6 iulie 2020 | 0 comentarii |

Raportul euro/leu a avut o evoluție relativ stabilă în iunie, la aceasta având o contribuție importantă monitorizarea atentă a BNR, care a răspuns rapid la încercările de depreciere ale leului.

În ultima declarația sa de presă din 18 iunie, guvernatorul Mugur Isărescu a explicat că „vom continua să monitorizăm și să actualizăm evaluările noastre și vom canaliza măsurile în direcția furnizării de lichiditate necesară concomitent cu menținerea stabilității financiare, precum și cu continuarea unei tendințe sustenabile de scădere treptată a ratelor de dobândă; măsurile vor fi atent calibrate astfel încât să nu descurajeze economisirea internă, care reprezintă principala sursă de finanțare a economiei reale și a sectorului bugetar

Stabilitatea”, noul cuvânt-cheie folosit de oficialii BNR, va fi susținută și de linia repo agreată cu BCE, în valoare de 4,5 miliarde euro.

 

Euro a încheiat luna iunie cu o medie de 4,8428 lei. Joi, 2 iulie, media monedei unice a scăzut la 4,8319 lei, un curs mai mic fiind înregistrat în 12 martie. Finalul de săptămână a fost mai agitat, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,833 – 4,84 lei, iar media a urcat la 4,8378 lei.

Dolarul a încheiat iunie cu o medie de 4,3233 lei, în scădere cu circa 3 bani față de finalul lunii mai. Începutul lui iulie a adus un curs de 4,2813 lei, minim al ultimelor două săptămâni, pentru ca vineri acesta să urce la 4,3085 lei.

Media francului elvețian a fost stabilită la sfârșitul lunii trecute la 4,5393 lei, mai jos cu 1,2 bani comparativ cu finalul lui mai. Vineri, cursul a urcat la 4,5522 lei, după ce moneda elvețiană s-a apreciat la 1,062 – 1,064 franci/euro.

 

Lira sterlină a încheiat iunie la 5,3020 lei, în scădere cu circa 5 bani față de sfârșitul lunii precedente. Vineri, 3 iulie, media monedei britanice a urcat la 4,3598 lei. Evoluția lirei va fi una mai agitată în perioada următoare. Dacă oficialii UE au afirmat că există divergenţe puternice în calea unui acord post-Brexit, în schimb premierul britanic Boris Johnson a declarat că este optimist, dar a anunţat că există posibilitatea să nu existe un acord global.

Prețul unciei de aur a fluctuat la sfârșitul săptămânii trecute între 1.773 și 1.777 dolari, iar cel al gramului de aur a urcat de la 243,8935 la 245,7662 lei.

 

După două săptămâni de creștere, indicii ROBOR au reînceput să scadă.

Vineri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,20 la 2,19%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 2,24%.

Indicele ROBOR la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

 

Perechea euro/dolar s-a mișcat în culoarul 1,1193 – 1,1303 dolari. Vineri, când piața americană a fost închisă cu ocazia Zilei Independenței, euro s-a mișcat între 1,1220 – 1,1254 dolari. Ușoara apreciere a dolarului s-a datorat anunțului privind crearea a 4,8 milioane locuri de muncă în iunie. Totuși, există un deficit de 14,7 milioane slujbe, comparativ cu începutul pandemiei.

Bitcoin a fluctuat, pe platformele specializate, în cursul săptămânii trecute, în culoarul 8.900 – 9.300 dolari.

 

*Analiza vlutară săptămânală (cuprinde perioada 29 iunie – 3 iulie), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*