Euro scade, dolarul creste

2 iulie 2015 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Piata valutara a fost mai linistita in prima zi a lunii iulie, motiv pentru leu sa se aprecieze fata de euro si francul elvetian. Singura valuta importanta care a crescut a fost dolarul american, ca o consecinta a aprecierii ei fata de moneda unica.

Pietele financiare internationale s-au redresat dupa ce publicatia economica Financial Times a publicat o scrisoare pe care premierul elen Alexis Tsipras a trimis-o Comisiei Europene, FMI si BCE, in care accepta toate conditiile impuse de creditorii internationali, cu doar cateva schimbari minore. Totodata, se solicita prelungirea programului de sustinere care a expirat, la sfarsitul lunii trecute, si acordarea unuia nou, in valoare de 29,1 miliarde de euro

Piata locala nu a reactionat la decizia CA al BNR prin care a mentinut dobanda de politica monetara la minimul istoric de 1,75%, precum si ratele rezervelor minime la 8% pentru lei si 14% pentru valuta.

Aceasta masura era anticipata atat de dealeri cat si de analisti, acestia considerad ca nivelul actual al dobanzii cheie va fi mentinut pana la finalul anului. Pentru  2016 se prognozeaza un culoar de fluctuatie cuprins intre 1,5 si 2,5%.

Ultima modificare a dobanzii-cheie s-a petrecut in mai, atunci cand BNR  surprins piata, reducand-o de la 2 la 1,75%.

Pe acest fond, cursul euro a scazut ieri, de la 4,4735 la 4,4685 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,4640 si 4,4790 lei, iar cotatiile de la ora 14:00 erau cuprinse intre 4,4740 si 4,4770 lei.

Cursul dolarului american, care a fluctuat pe piata valutara intre 4,003 si 4,034 lei, a crescut de la 3,9969 la 4,0157 lei.

Media monedei elvetiene, care se deprecia pe pietele internationale la 1,04 – 1,047 franci/euro, a coborat de la 4,3021 la 4,2798 lei.

Perechea euro/dolar fluctua intre 1,1097 si 1,1171 dolari, pietele ramanand prudente dupa intrarea tehnica in incapacitate de plata a Greciei, care nu a achitat marti catre FMI o rata a imprumutul primit, incepand cu 2010, in valoare de 1,6 miliarde euro.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14:00) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*