Euro scade, dolarul crește

2 februarie 2021 | 0 comentarii |

Euro a crescut cu circa o jumătate de ban la sfârșitul lunii trecute, comparativ cu finalul lui decembrie, în timp ce dolarul american a câștigat aproape 5,5 bani, în timp ce francul elvețian a urcat cu 2,3 bani, iar lira sterlină cu 8,2 bani.

Stabilitatea leului față de euro trebuie pusă pe seama apariției constante a unor ordine de vânzare înaintea stabilirii cursului de către BNR. Acest fapt a făcut ca, joia trecută, media monedei unice calculată de BCE să fie de 4,8761 lei, în timp ce BNR a stabilit un curs de 4,8742 lei.

Nu se poate spune cu certitudine că în spatele vânzărilor se află doar BNR, în contextul în care, încă de anul trecut, s-a creat un model al scăderii cotațiilor în jurul orelor 12:30 – 13:00.

Așa s-a întâmplat și în prima ședință din februarie. Piața s-a deschis la 4,875 – 4,877 lei, pentru ca jumătatea zilei să fie atins un minim de 4,872 lei, care a permis stabilirea unui curs al euro de 4,8728 lei, după ce ianuarie s-a închis la 4,8743 lei.

 

Declarațiile din ultimele zile ale oficialilor BCE, conform cărora sunt urmărite cu mare atenție efectele aprecierii monedei unice, în special asupra încetinirii inflației, semnalizează faptul că Banca Centrală ar putea reaprinde „războiul valutar” euro/dolar. Piețele au răspuns la aceste informații prin deprecierea euro la 1,2069 – 1,2137 dolari.

Aprecierea monedei americane pe piețele externe a provocat creșterea cursului dolarului și cea locală, de la 4,0209 la 4,5066 lei.

 

Deprecierea monedei elvețiene la 1,08 – 1,083 franci/euro s-a reflectat în scăderea cursului acesteia de la 4,5231 la 4,5066 lei.

Rapiditatea cu care se desfășoară campania de vaccinare în Marea Britanie a determinat aprecierea lirei sterline la un maxim al ultimelor aproape nouă luni față de euro. Cursul lirei sterline a urcat luni de la 5,5021 la 5,5304 lei.

Aprecierea monedei americane și creșterea valorii unciei de aur pe piețele specializate la 1.858 – 1.869 dolari, au provocat o apreciere a prețului gramului de aur de la 240,0865 la 241,2581 lei.

La rândul său, argintul a crescut la aproape 30,10 dolari/gram, maxim al ultimilor opt ani.

 

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat luni, la 1,54%, valoare stabilită joia trecută.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la nivelul de 1,64%

Indicele ROBOR la 12 luni a stagnat la 1,75%.

 

Mediile monedelor din regiune au cunoscut aprecieri față de cea unică, astfel că moneda poloneză a fost cotată la 4,5137 zloți/euro, iar cea maghiară la 356,6 forinți/euro, față de 4,5479 zloți/euro, respectiv 360,38 forinți/euro, vineri.

Sunt partizanul bitcoin”, a declarat luni Elon Musk, declarație care a generat o creștere a monedei digitale de la 32.300 la 34.700 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*