Euro se menține, de o lună, pe orbita lui 4,75 lei

17 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Desemnarea liderului PNL drept viitor prim-ministru nu a modificat evoluția leului față de euro, acesta menținându-se în jurul valorii de 4,75 lei, evoluție care s-a conturat în ultima lună.

Cursul euro a crescut de la 4,7524 la 4,7537 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,75 – 4,759 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa la „clasicul” 4,755 lei.

Deprecierea monedei americane față de cea europeană a produs scăderea cursului de la 4,3164 la 4,3082 lei.

Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,10 – 1,103 franci/euro, astfel că media ei a scăzut de la 4,3241 la 4,3166 lei, minimul ultimei luni.

Uncia de aur a scăzut pe piețele specializate la 1.479 – 1.485 dolari, îndepărtându-se astfel de pragul de 1.500 dolari. Aceasta a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la 207,4267 la 205,4935 lei, minim al ultimelor aproape două luni.

 

Lichiditatea excedentară din piața interbancară a continuat să își pună amprenta asupra valorii indicilor ROBOR.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,05 la 3,04%, minim al ultimei luni.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare,a stagnat la 3,11%, minimul ultimelor aproape patru luni.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a coborât de la 3,18 la 3,17%, iar ROBOR la 12 luni, de la 3,23 la 3,22%.

 

În regiune, monede poloneză era stabilă față de euro, 4,289 – 4,301 zloți, însă cea maghiară se deprecia ușor, la 332 – 333,2 forinți.

După scurt incursiune de marți sub pragul de 1,10 dolari, perechea euro/dolar urca ieri la 1,1023 – 1,1060 dolari. Cu toate acestea in piețe se menține o stare de tensiune cauzată de războiul comercial dintre Statele Unite și China dar și de posibilitatea unui Brexit fără acord.

Bitcoin scădea pe platformele specializate la 8.040 – 8.200 dolari, conturându-se o tendință de revenire sub pragul de 8.000 dolari.

 

*Analiza zilnică & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*