Euro se mentine la 4,5 lei

18 septembrie 2012 | 0 comentarii |

Cursul de schimb al monedei unice se mentine in apropierea pragului de 4,5 lei, acesta coborand ieri de la 4,5042 la 4,4975 lei.

Piata valutara s-a deschis ieri la 4,50 – 4,5030 lei, valori apropiate de cele de la inchiderea de vineri. Volumele de tranzactionare au fost reduse astfel ca leul s-a intarit pe fondul ordinelor comerciale, cotatiile coborand treptat spre 4,49, la ora 14:00 ele fiind de 4,4890 – 4,4930 lei.

Cursul dolarului a coborat de la 3,4514 la 3,4302 lei, nivel care nu a mai fost atins din 11 mai, cand media anuntata de BNR  a fost de 3,4209 lei. Francul elvetian a scazut de la 3,7009 la 3,6984 lei. Reamintim ca minimul atins de moneda helveta in septembrie a fost de 3,6879 lei, inregistrat imediat dupa anuntul BCE ca va declansa programul de cumparare nelimitata de obligatiuni ale statelor din zona euro care se confrunta cu probleme de finantare, in special Spania si Italia.

Monedele din regiune se depreciau fata de euro, cea poloneza inregistrand cea mai importanta scadere, la 4,065 – 4,105 zloti, in timp ce fluctuatiile celei maghiare erau minime, 281,2 – 282,9 forinti.

Perechea euro/dolar se mentinea in jurul pragului de 1,31 dolari, coborand usor, de la 1,3140 la 1,3085 dolari, dupa ce vineri urca pana la 1,3168 dolari, nivel care nu ai fost atins de la inceputul lui mai. Scaderea s-a datorat temerilor legate de incetinirea cresterii economice a Chinei, investitorii uitand anuntul de saptamana trecuta a Rezervei Federale americane privind reluarea, pentru a treia oara, a programului de achizitionare de obligatiuni ale Trezoreriei SUA, in scopul relansarii economice, dupa ce aceasta a dat semne de incetinire iar somajul a reinceput sa creasca.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pe decembrie la 1,3082 – 1,3122 dolari, iar uncia de aur scadea, urmare a aprecierii dolarului, la 1.770,2 – 1,771,4 dolari.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00.

 

*Analiza zilnica valutara&futures realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 



Categorii: Financiar

Adaugati un comentariu


 

*