Euro și dolarul, în creștere

16 iunie 2021 | 0 comentarii |

Leul s-a depreciat față de euro, dar pierderile sunt mai mici decât cele cele suferite de alte monede din regiune. Evoluția a survenit, așa cum era de așteptat, după înmulțirea ieșirilor de pe piețele emergente, înainte de reuniunea de politică monetară a Rezervei Federale.

Chiar dacă inflația din Statele Unite a crescut luna trecută cu 5% față de perioada similară din 2020, oficialii Rezervei Federale au declarat, în ultimele luni, că nu vor înăspri politica monetară până când nivelul ocupării forței de muncă nu va crește semnificativ. În prima zi a ședinței Fed, care se încheie miercuri, euro s-a apreciat ușor, la 1,2110 – 1,2149 dolari.

 

Cursul euro a urcat marți, de la 4,9188 la 4,9243 lei, într-o ședință în care transferurile s-au realizat între 4,921 și 4,926 lei.

Cursul monedei americane a crescut în piața locală de la 4,0604 la 4,0623 lei.

Moneda elvețiană a fluctuat între 1,089 și 1,091 franci/euro, iar media ei s-a apreciat de la 4,5162 la 4,5208 lei.

Lira sterlină s-a depreciat, după ce premierul Boris Johnson a anunțat luni că  amâna cu patru săptămâni ridicarea ultimelor restricții anti-Covid din Regat, din cauza creșterii numărului de persoane infectate cu varianta indiană. Cursul monedei britanice a scăzut de la 5,7235 la 5,7176 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 242,7733 la 243,3369 lei, în timp ce uncia de aur stagna între 1.863 și 1.868 dolari.

 

Piața monetară s-a stabilizat, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,49%, valoare stabilită la începutul săptămânii trecute.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,64%, după ce joia trecută se plasa la 1,62%.

Indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

 

Monedele din regiune au continuat să se deprecieze față de cea unică. Media zlotului plonez a scăzut de la 4,5027 la 4,5306 unități/euro, iar cea a forintului maghiar, de la 350,14 la 351,26 unități/euro.

 

Tendința de apreciere a bitcoin, declanșată duminică de un tweet al șefului Tesla, Elon Musk, a continuat și marți. Moneda digitală a crescut la 39.600 – 40.900 dolari.

O evoluție asemănătoare avea și ether care se tranzacționa între 2.550 și 2.650 dolari.

 

*Analiză valutară zilnică (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00) realizată de Radu GEORGESCU –DOMUS M&D

 

 


Adaugati un comentariu


 

*