Euro testeaza pragul de 4,42 lei

2 octombrie 2014 | 0 comentarii |

Media euro a crescut ieri, de la 4,4114 la 4,4127 lei, intr-o sedinta care s-a deschis la 4,4120 lei, nivel apropiat de cel de la inchiderea de marti.

Tranzactiile s-au realizat intre un minim de 4,4090 si un maxim de 4,4190 lei, semn ca euro testeaza pragul de 4,42 lei, care nu a mai fost atins din data de 15 septembrie. La ora 14:00, tranzactiile se realizau la 4,4070 – 4,41 lei.

Cursul dolarului american, care a urcat marti la 3,5019 lei, cel mai ridicat nivel incepand cu 10 decembrie 2012, a coborat la 3,4994 lei.

In perioada urmatoare este de asteptat ca moneda americana sa urce spre 3,60 lei, odata cu inceperea de catre BCE a programului sau de achizitii de titluri de stat si obligatiuni ale companiilor din zona euro, ceea ce va avea ca efect deprecierea monedei unice

Cursul francului elvetian a urcat de la 3,6568 la 3,6599 lei.

In regiune, moneda poloneza se deprecia usor in fata celei europene, la 4,176 – 4,183 zloti, in timp ce forintul maghiar se aprecia la 309,9 – 311 unitati/euro.

Perechea euro/dolar, care a scazut marti la 1,2571 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la inceputul lui septembrie 2012, crestea ieri usor, pe fondul marcarilor tehnice de profit,1,2585 – 1,2631 dolari.

Fata de inceputul lui septembrie, euro a scazut fata de dolar cu peste 5,7 centi americani, ca o consecinta a deciziei BCE de a reduce dobanda sa de politica monetara la 0,05% si de a incepe un program de injectii de lichiditate, dupa modelul folosit de alte mari banci centrale, cu scopul de a redresa economia din zona euro, care se afla in recesiune si a intrat in deflatie.

In piata la termen de la Sibiu, euro se tranzactiona pentru finalul anului, la 1,2595 – 1,2621 dolari.

*Analiza zilnica valutara&futures (sunt folosite date si informatii valabile pana la ora 14) realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*