Euro urcă încet spre 4,66 lei

15 februarie 2018 | 0 comentarii |

Evoluția depreciativă a monedelor emergente, conturată la nivelul întregii regiuni, și-a pus amprenta asupra leului, care a continuat să se deprecieze față de euro.

Cursul monedei unice a urcat miercuri, de la 4,6572 la 4,6588 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,658 – 4,661 lei. Cotațiile de la oraă 14:00 erau de 4,659 – 4,662 lei. Reamintim că maximul istoric de 4,6679 lei a fost atins în data de 23 ianuarie.

Încă de la începutul anului, oficialii BNR au afirmat că leul se află pe o pantă depreciativă, continuând astfel observațiile asemănătoare cu cele făcute în 2017.

Ultimul sondaj realizat de CFA România în rândul membrilor săi indică o creștere a cursului euro. Valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de șase luni a sărit la 4,7168 lei, iar pentru orizontul de 12 luni a urcat la 4,7643 lei.

Media dolarului american a scăzut ieri, ușor, de la 3,7738 la 3,7711 lei, iar cotațiile au fluctuat în piața locală între 3,76 și 3,777 lei.

Moneda elvețiană se menținea pe depreciere față de euro, la 1,152 – 1,156 franci/euro, în condițiile în care plasamentele în active considerate „refugii sigure” s-au diminuat. Astfel, media a coborât de la 4,0413 la 4,0395 lei.

În piața monetară, indicele ROBOR la trei luni a stagnat la 2,06%. În schimb, indicele la șase luni a crescut la 2,37%, maxim al ultimilor trei ani și jumătate. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au urcat la 2,43%, respectiv la 2,48%. Această creștere este naturală după rata anuală a inflaţiei a urcat luna trecută la 4,32%, cel mai înalt nivel din iulie 2013 potrivit datelor publicate de INS

Reamintim că BNR a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul anului, estimând un nivel de 3,1% pentru decembrie 2019.

În regiune, moneda poloneză scădea comparativ cu euro la 4,166 – 4,173 zloți, iar cea maghiară la 311,9 – 312,6 forinți.

Investitorii așteptau publicarea datelor privind inflația din SUA, unul dintre cei mai importanți indicatori care sunt luați în considerare de Rezerva Federală americană, atunci când își stabilește politică monetară. Volatilitatea perechei euro/dolar s-a limitat la 1,2340 – 1,2393 dolari.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a urcat la 8.798,17 dolari.

 

*Analiza zilnică valutară & futures (sunt folositedate și informații disponibile până la ora 14.00) este realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*