Fosta directoare de la Ambulanta Gorj, declarata „medicul lunii” la cel mai mare spital din Londra

Epurata din functie pe criterii politice si nemultumita de salariul care nu ii ajungea sa isi tina copiii in scoala, dr. Roxana Hotoboc a plecat din tara in urma cu 10 ani, atunci cand exodul medicilor a inceput sa ia amploare.

 

Dr. Roxana Hotoboc - St.Thomas HospitalPe langa momentul aderarii la Uniunea Europeana, anul 2007 a insemnat, pentru Romania, momentul inceperii acutizarii unui fenomen care, in decurs de 10 ani, a provocat o grava criza de specialisti in sistemul sanitar. O criza pe care autoritatile care nu au facut nimic, in toata aceasta perioada, se chinuie acum sa o diminueze prin mariri de salarii si promisiuni.

Odata cu deschiderea granitelor, „exodul medicilor” a devenit aproape un fenomen de masa, tot mai multi specialisti renuntand, fara nicio urma de regret, la salariile si conditiile mizere ce le erau oferite in sistemul public de Sanatate din Romania, pentru a lucra in strainatate pe bani mai multi si in conditi net superioare.

Printre primii medici care au parasit sistemul inca din primul an dupa deschiderea granitelor, s-a numarat si dr. Roxana Hotoboc, care a ales calea Marii Britanii, renuntand la postul de medic pe care il ocupa in cadrul Serviciului de Ambulanta Judetean Gorj. Timp de doi ani, ocupase chiar postul de director al Ambulantei, insa sustine ca a fost schimbata din functie pe criterii politice. Nu am fost de acord sa trec de la un partid la altul, sa fac jocuri politice”, isi aminteste dr. Roxana Hotoboc.

 

Roxana HotobocPe langa gustul amar lasat de aceasta experienta, salariul de mizerie pe care il primea la vremea respectiva, dar si faptul ca fiica sa devenise studenta si nu avea siguranta faptului ca o va putea intretine, au determinat-o sa plece din tara, ingrosand randurile medicilor care luasera aceeasi decizie, profitand de contextul creat de aderearea la UE. Spune ca la momentul respectiv nici nu a interesat-o ce salariu va primi in Anglia, singurul ei gand fiind acela de a le oferi copiilor sai sansa de a trai intr-o societate diferita, in care sa isi poate crea o cariera pe cont propriu.

Totodata, nevoia unui castig mai bun decat cel primit in tara, pentru a-si putea tine fiica in facultate, a determinat-o sa ia aceasta decizie, ajungand astfel in Marea Britanie, unde i s-au alaturat si cei doi copii.

Dr. Roxana Hotoboc spune ca nu s-a simtit vreodata marginalizata pentru ca vine din Romania, pentru ca in Anglia „diferenta dintre oameni nu o face altceva decat educatia pe care ai primit-o. Nu o face nici locul in care te-ai nascut, nici culoarea pielii sau altceva de genul acesta“, explica medicul.

Si-a vazut eforturile incununate in 2011, cand fiica sa a absolvit, ca sefa de promotie, cursurile Facultatii de Drept din cadrul Middlesex University din Londra. La acel moment, venitul pe care medicul roman il primea in Anglia era de aproximativ 8 ori mai mare decat salariul pe care l-ar fi primit in tara.

 

Spitalul St. Thomas

Spitalul St. Thomas

La inceput a lucrat in sistemul public de sanatate din Anglia, dar si-a dat seama ca este mult mai avantajos sa isi ofere serviciile pe cont propriu. „Sunt medic privat, pentru ca am propria mea companie si inchei contract cu spitalul din sistemul public. (…) Suntem evaluati in fiecare an de Colegiul Medicilor, iar la fiecare cinci ani ni se actualizeaza dreptul la practica medicala, a explicat medicul, pentru regatulunit.com.

In aceste conditii, dr. Roxana Cotoboc colaboreaza cu spitalul St. Thomas din Londra, unde este medic specialist senior la Departamentul de Urgenta. Meritele sale profesionale au fost recunoscute la finele lunii trecute, cand a fost desemnata „medicul lunii”, distinctie care se acorda lunar, unui specialist al spitalului. Pentru medicul roman, aceasta recunoastere profesionala a fost cu atat mai importanta cu cat nu este angajata a spitalului, ci isi ofera serviciile pentru a acoperi personalul insuficient. „Stiam ca sunt apreciata, pentru ca am vazut cum se poarta colegii cu mine si cum interactionezi cu toti ceilalti din jurul tau, dar nu ma asteptam sa primesc aceasta distinctie, pentru ca sunt colaboratoare, nu sunt angajata a spitalului. Lucrez de multi ani si full time in cadrul spitalului, iar pana acum nu s-a mai intamplat ca un colaborator din afara spitalului sa primeasca acest titlu. Evaluarile acestea se fac pe departament, cu biletele de la toti salariatii care propun o persoana ce merita sa fie salariatul lunii respective. Toate propunerile sunt analizate si se stabileste angajatul lunii”, a precizat dr. Roxana Hotoboc.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*