Francul elvetian, la minimul ultimelor noua saptamani

28 ianuarie 2016 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Deprecierea monedei elvetiene fata de cea europeana la peste 1,10 franci/euro, pentru prima data de la jumatatea lunii septembrie, a avut ca efect, miercuri, scaderea cursului sau de la 4,1218 la 4,1047 lei. O medie mai mica, de 4,1026 lei, a fost atinsa in 2 decembrie.

Francul este slabit de mentinerea de catre Banca Centrala a Elvetiei a unor dobanzi negative dar si de perspectivele economice, mai slabe decat cele europene. In opinia analistilor, in cazul in care BCE va continua sa reduca dobanzile, BNE va fi obligata sa sa procedeze, la randul sau, la noi scaderi.

Cursul euro a crescut usor, de la 4,5325 la 4,5328 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat, din nou, intr-un culoar ingust, cuprins intre 4,5270 si 4,5350 lei. Cotatiile de la ora 14:00 erau cuprinse intre 4,5320 si 4,5350 lei.

La tendinta de depreciere a leului fata de euro contribuie si scaderea constanta a dobanzilor locale. Astfel, dobanda Robor cu scadenta la trei luni, indicator utilizat pentru calculul costului creditelor variabile in lei, a scazut la minimul istoric de 0,88%/an, cu 2% sub nivelul din sedinta pre­cedenta.

Cursul dolarului american, a scazut consistent, de la 4,1859 lei, maximul ultimelor doua saptamani, la 4,1675 lei, in timp ce cotatiile din piata valutara au coborat la 4,162 – 4,179 lei, dupa recenta testare a pragului de 4,20 lei. Reamintim ca la inceputul lui decembrie dolarul a atins recordul istoric de 4,2220 lei.

In regiune, moneda poloneza se aprecia fata de euro la 4,444 – 4,477 zloti, iar cea maghiara se deprecia la 311,8 – 314,3 forinti.

In asteptarea comunicatului care urma sa fie dat dupa incheierea sedintei de doua zile a Comitetului de politica monetara a Rezervei Federale americane (FOMC), perechea euro/dolar fluctua intre 1,085 si 1,0881 dolari.

Investitorii doresc sa afle care ar putea fi ritmul in care vor fi majorate dobanzile din SUA, dupa prima crestere care a fost operata luna trecuta, dupa aproape zece ani.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii valabile pana la ora 14:00), realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M & D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*