Generatorii de zdrente

27 ianuarie 2014 | 0 comentarii |

Francisco StoicaSe intampla de peste douazeci de ani. Institutiile care sar in vizorul public pentru ca nu reusesc sa functioneze cum trebuie sunt supuse comisiilor de control.

Se descopera pe alocuri ca s-a furat, ca banul public a fost batjocorit, ca managementul a fost prost, spre castigul unor firme si nu al cetateanului.

Sunt insa si multe situatii cand conducatori inconjurati de specialisti nu fac altceva decat sa gestioneze saracia. Sa carpeasca. Sa ia dintr-un loc si sa puna in altul. Culmea este ca toate acele comisii care vin peste ei ii gasesc vinovati pentru proasta gestionare a fondurilor. Nu am vazut pe nimeni din ministere sa raspunda pentru ca nu a alocat fondurile necesare, generand astfel probleme deosebite in institutiile subordonate.

Problema este ca, spre deosebire de celelalte domenii, in sanatate este vorba despre viata oamenilor. Cetatenii sunt nevoiti sa apeleze la institutiile care le pot aduce vindecarea. Se pun la dispozitia lor dupa ce, de buna voie sau nu, au virat bani pentru a fi asigurati. Ei bine, din pacate si in sanatate se intampla ca in celelalte domenii. Dupa ce sunt lasati intr-o saracie greu de gestionat, unii manageri sunt pedepsiti ca nu s-au descurcat.

Nu stiu daca la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti sau la alte spitale banii alocati au fost cheltuiti cum trebuie. Ma mira insa unele aspecte. Dupa ce am fost asigurati ca la acest spital au fost fonduri suficiente si ca situatia in care a ajuns nu poate fi cauzata de subfinantare, in 2014, din cate se spune, se dau bani in plus pentru a nu mai suferi dotarea cu aparatura medicala, igienizarea, pentru a fi reabilitata cladirea, etc. S-a cerut demisii ale managerilor spitalelor. Nu stiu daca din motive reale sau pentru a fi oferit publicului cate un tap ispasitor. Chiar nu ma intereseaza acest lucru. Pe mine ma intereseaza de ce au fost dati acum bani in plus, pentru ca eu pot trage concluzia ca anii trecuti fondurile nu au fost, cu buna stiinta, insuficiente.

Ce inseamna acest lucru? Mii si mii de pacienti nu au primit ingrijirea corespunzatoare, sau daca tratamentul de specialitate a fost bun, conditiile in care s-a intamplat acest lucru au lasat de dorit. Curatenie care lasa de dorit, medicamente cumparate de pacienti.

Peste putin timp vor incepe alte controale, in toate spitalele. Ma indoiesc de faptul ca starea de lucruri nu a fost cunoscuta de mai marii sanatatii noastre. Atunci, de ce raspund numai managerii? Pana la ce functie din stat se accepta administrarea saraciei? Ne place sa avem masina la scara, secretara si puterea de a trimite comisii de cercetare in locurile care… ies in fata pentru ca gunoiul nu reuseste sa mai fie acoperit de pres?

Nu domnilor, corect ar fi sa spuneti eu nu pot sta pe functia aceasta in aceste conditii, nu vreau sa fiu injurat de milioane de romani!

De ce? Pentru ca un lucru care pleaca deja carpit de sus, la nivelul spitalelor ajunge zdreanta…

 


Categorii: Editorial, Spitale

Adaugati un comentariu


 

*