Green Group a donat Spitalului Orășenesc Nehoiu o instalație de stocare și distribuție a oxigenului

3 martie 2022 | 0 comentarii |

Valoare donației se ridică la 23.000 de euro și asigură fluxul de oxigen necesar pentru zece paturi ATI, în condițiile în care până acum se putea asigura oxigenul doar pentru două paturi, dar va alimenta cu oxigen și patru prize din Blocul operator al unității medicale. 

 

Spitalul Nehoiu

O investiție la care conducerea și medicii Spitalului Orășenesc Nehoiu nici nu îndrăzneau să viseze până anul trecut a devenit realitate datorită unei donații a Grupului integrat de reciclare Green Group, prezent în Buzău din anul 2002. Investitorul buzoian a fost convins că unitatea medicală are nevoie de o instalație de oxigen modernă, care să ajute medicii să trateze eficient pacienții COVID, în urma unor discuții avute cu prefectul Daniel Țiclea.

Spitalul din Nehoiu beneficiază, acum, de o instalație de stocare și distribuție a oxigenului medicinal, în valoare de 23.000 de euro, care a fost donată de grupul de reciclare și a fost inaugurată astăzi, oficial. „Este un sistem modern, oxigenul este furnizat din afara spitalului, iar instalația de distribuție aduce oxigenul până la patul pacientului. Reglarea debitului de oxigen se face computerizat, așa că pacienții cu probleme respiratorii acute pot fi ajutați eficient. Este o soluție neceară oricărui spital”, a declarat Constantin Damov, Președinte Green Group, cu ocazia inagurării stației de stocare și distribție a oxigenului medical, menționând că în doar două luni de la semnalarea acestei nevoi a Spitalului Nehoiu, pe care-l cunoaște încă de când era inginer stagiar la Siriu, s-a implicat în achiziția și montarea instalației de stocare și distribuție a oxigenului.

 

Spital Nehoiu

Managerul unității medicale a mulțumit Green Group și Asociației „ROTA” pentru donație dar și Prefecturii Buzău și Primăriei Nehoiu pentru suport, subliniind că, astfel, spitalul „beneficiază acum de 10 paturi ATI alimentate cu un flux de oxigen crescut, de la 10 la 15 litri pe minut, precum și de alimentarea cu oxigen a altor patru prize existente în două săli de operații, astfel încât pacienții să poată fi mai ușor și mai eficient tratați. Este un beneficiu major pentru pacienții COVID, dar și pentru pacienții non-COVID cu afecțiuni respiratorii acute. După ce vom reveni la activitatea normală, această stație de oxigen va fi benefică pentru pacienții care vor fi operați, atât în sala de operații cât și postoperator la ATI, dar și pentru pacieții cu afecțiuni respiratorii care vor avea nevoie de oxigen. În plus, este un sistem mai sigur, pentru că pacienții nu vor mai fi nevoiți să stea cu butelia de oxigen lângă ei. Este o investiție substanțială, pe care noi nu ne-am fi permis-o probabil niciodată și care ne ajută foarte mult în actul medical. Trebuie subliniat că Green Group este «responsabil» atât pentru stația de oxigen cât și pentru întreaga instalație de distribuție a acestuia până la patul bolnavului și în sălile de operație, asigurând întregul flux, la standarde moderne, a precizat dr. Sergiu Remisovschi, managerul Spitalului Orășenesc Nehoiu.

 

ATI Nehoiu

Noua stație va asigura fluxul de oxigen pentru secția de Terapie Intensivă, precum și pentru două săli de operație ale Blocului operator din unitatea medicală. În acest fel crește capacitatea de alimentare simultană cu oxigen în ATI, de la două până la zece paturi cu prize separate. În același timp vor putea fi fi alimentate alte patru prize din două săli de operație, iar debitul de oxigen se reglează automat, astfel că medicii nu mai au grija de a supraveghea acest flux și se vor putea concentra mult mai bine pe intervenția chirurgicală. „Pe lângă faptul că spitalul va putea asigura îngrijiri corespunzătoare unui număr mai mare de pacienți care au nevoie de suport ventilator sau de oxigenoterapie, angajații unității medicale nu vor mai fi nevoiți să care buteliile de oxigen până la patul bolnavului, iar pacienții vor fi astfel protejați de riscul prezenței acestor butelii în secție”, a explicat dr. Sergiu Remisovschi, managerul unității medicale.

 

Noua statie de oxigen – spitalul Nehoiu

Instalația de stocare și distribuție a oxigenului medicinal este extrem de necesară, în condițiile în care Spitalul Orășenesc Nehoiu funcționează ca spital suport pentru pacienții infectați cu virusul SARS-COV-2, dar va fi la fel de utilă și post-pandemie, când se va putea asigura oxigenul pentru pacienții operați, dar și pentru cei cu anumite afecțiuni acute care necesită oxigenoterapie.

La ora actuală, în spital mai sunt internați doar 7 pacienți COVID, dar unitatea medicală nu poate, deocamdată, să trateze și pacienți cu alte patologii. „Probabil, dacă va continua să scadă numărul pacienților infectați, vom găsi o soluție de funcționare în sistem hibrid. O să fac o propunere în acest sens la videoconferința cu Ministerul Sănătății, după ce voi discuta cu DSP despre posibilitățile existente”, a mai spus dr. Remisovschi, care a menționat că noua instalație va permite ca unitatea medicală să ofere o mai bună îngrijire pacienților care vor fi tratați aici.

 

Spital Nehoiu

Green Group a achiziționat echipamentul de la Linde Gaz România, unul dintre cei mai importanți furnizori de gaze industriale și medicinale din România.

Continuăm seria de acțiuni din cadrul proiectului «Grija pentru sănătate», cu un alt proiect care se adresează nevoilor spitalelor din orașele mici, fiind conștienți de presiunea și greutățile financiare pe care le întâmpină acestea. Investițiile în echipamente moderne și eficiente pentru sistemul de sănătate au un impact semnificativ în îmbunătățirea calității serviciilor medicale pe care le primesc pacienții, iar pentru noi, asta va rămâne o direcție cheie de acțiune și în perioada următoare”, a promis Constantin Damov, Președintele Green Group, care a reiterat invitația adresată agenților economici din Buzău să contribuie la îmbunătățirea condițiilor din domeniul medical. „Eu sper ca exemplul nostru să fie preluat și de alți jucători din piața economico-financiară buzoiană și să creăm, împreună, un flux suplimentar de .

 

Sala de operatii Nehoiu

Green Group, alături de Prefectura Județului Buzău, au inaugurat astăzi, ofcial, instalația de oxigen de la Spitalul Orășenesc Nehoiu.

„Proiectul inaugurat astăzi la Nehoiu face ca numărul paturilor ATI COVID disponibile în această unitate medicală să crească, iar actul medical să se desfășoare cât mai aproape de normalitatea anului 2022. Sperăm că acest impuls pe care parteneriatul nostru cu Green Group îl dă spitalului Nehoiu să atragă și alte proiecte și facilități de dezvoltare, prin inițiative publice sau private, care să vină în sprijinul pacienților de pe Valea Buzăului. Suntem foarte bucuroși că am avut capacitatea de a finaliza acest proiect și mulțumim partenerului nostru Green Group, cât și primarului orașului Nehoiu, pentru că a renovat rapid anexa ce adăpostește stația de oxigen”, a declarat, cu prilejul evenimentului, Marian-Daniel Țiclea, Prefectul Județului Buzău.

Primarul orașului Nehoiu, Ionuț Milea, a mulțumit Gren Group și Prefecturii pentru sprijinul acordat comuniății locale, care „asigură asistență medială nu doar nehoienilor, ci pentru peste 50.000 de locuitori din zonă”. El a promis că va face eforturi în continuare, pentru a atrage fonduri europene și prin PNNR pentru spital, exprimându-și totodată speranța că la eforturile sale se vor ralia și primăriile din comunele limitrofe pentru a realiza, împreună, noi investiții necesare pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate.

 

Spital Nehoiu

* „Grija pentru Sănătate” este o platformă de donații creată de Green Group, având ca scop identificarea nevoilor de sănătate ale comunității locale și susținerea acestora.

În cadrul proiectului, Green Group a anunțat, săptămâna trecută, o donație de 100.000 de euro, direcționată către crearea unui Centru de Evaluare și Tratament Covid-19 din incinta Spitalului de Boli Cronice Smeeni și modernizarea spitalului, precum și către instalarea a patru centre moderne de vaccinare în județul Buzău.

 

Inaugurare statie oxigen Nehoiu

* Green Group este unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul reciclării în Europa, cu activitate în reciclarea tuturor fluxurilor majore de deșeuri, inclusiv PET, sticlă, deșeuri electrice și electronice (WEEE), lămpi și baterii. Are cea mai mare capacitate instalată de reciclare din România și una dintre cele mai mari din Europa, procesând anual peste 460.000 de tone de deșeuri.

Cu investiții în valoare de 170 milioane euro, Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor valoroase provenite din deșeuri și este un pilon important al economiei circulare în România.

Din Green Group fac parte: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deşeuri PET), GreenFiber International (lider european in producţia de fibră sintetică), Green WEEE (lider de piaţă în tratarea şi reciclarea DEEE-urilor), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deşeurilor de sticlă), Eltex Recycling (furnizor integrat de servicii de management al deşeurilor), cât și Green Resources Management (implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru deșeurile de ambalaje). Detalii pe: https://www.green-group-europe.com/

 

 

 


Adaugati un comentariu


 

*