Guvernul a căzut, leul s-a apreciat

11 octombrie 2019 | 0 comentarii |

Evoluția monedei naționale a rămas impasibilă la votul moțiunii de cenzură, leul chiar apreciindu-se joi, față de principalele valute. Piața valutară nu a fost impresionată de căderea guvernului Dăncilă, astfel că volatilitatea perechii euro/dolar a fost minimă.

Noul board al BNR îşi începe astăzi mandatul, într-un context ca­rac­terizat de încetinirea economiei, ac­centuarea deficitului de cont cu­rent, derapaje fiscale şi un nivel ri­di­cat al inflaţiei, dar și de o slăbire a economiei pe plan extern, riscurile fiind intensificate de războiului comercial şi a Brexitului.

Analiștii fianciari apreciază că rata anuală a inflaţiei se va menţine, probabil, deasupra intervalului ţintei până la finalul anului curent, pe o traiectorie uşor inferioară celei evidenţiate în prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din august 2019, care anticipa plasarea ei la 4,2% în decembrie 2019 şi la 3,3% la finele trimestrului II 2021.

 

În acest context, piața valutară s-a deschis, joi, la 4,71 lei/1 euro. Minimul înregistrat de moneda europeană a fost de 4,747 lei, iar maximul a atins 4,754 lei, după anunțarea rezultatului votului.

Media monedei americane a scăzut de la 4,3252 la 4,3074 lei, urmare a deprecierii acesteia față de euro.

Moneda elvețiană s-a depreciat la 1,09 – 1,096 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,3526 la 4,3427 lei.

Uncia de aur a stagnat pe piețele specializate la 1.504 – 1.510 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 208,8533 la 208,8708 lei.

 

Mișcările din piața monetară ale indicilor ROBOR au continuat să fie minime, semn că nivelul lichidității rămâne unul ridicat. Principalele cotaţii ROBOR s-au menţinut semnificativ deasupra ratei dobânzii de politică monetară în lunile august şi septembrie, continuând totuşi să scadă uşor.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a revenit de la 3,07 la 3,06%.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,12%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,18%, iar ROBOR la 12 luni, la 3,24%.

Valoarea IRCC (Indicele de referință pentru creditele consumatorilor) stabilit de BNR pentru ultimele trei luni ale acestui an a urcat de la 2,63 la 2,66%, după ce în al doilea trimestru a fost de 2,36%. Rata medie a dobânzii la creditele noi a suferit un recul în iulie-august, faţă de media trimestrului II, în principal pe seama creditelor societăţilor nefinanciare, dar şi a creditelor pentru consum.

 

După scăderea de acum două zile, monedele din regiune s-au apreciat ușor față de euro. Moneda poloneză fluctua între 4,317 și 4,328 zloți, iar cea maghiară se tranzacționa în culoarul 333,4 – 334,5 forinți.

Temerile investitorilor că Rezerva Federală americană va reduce la sfârșitul acestei luni dobânda sa de politică monetară, de la 1,75 – 2% la 1,50 – 1,75%, a provocat o apreciere a monedei unice la 1,0971 – 1,1034 dolari.

Deprecierea „bancnotei verzia avut ca efect aprecierea bitcoin pe platformele specializate, la 8,500 – 8.600 dolari, după scăderea de luni, până la 7.900 dolari.

 

*Analiza zilnică & futures (cuprinde date și informații disponibile până la ora 14:00), realizată de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Adaugati un comentariu


 

*