Infuzie de adrenalina pentru buzoieni, la etapa Campionatului European de Motocros

Consiliul Judetean Buzau s-a implicat in organizarea evenimentului unic in Romania, care va avea loc in week-end, la Gura Calnaului.

 

motocrosIntegritatea fizica a protagonistilor este pusa uneori in pericol, dar sporturile extreme isi aduc, si ele, un aport important la sanatatea celor care le practica. Este necesara o conditie fizica excelenta pentru a participa la astfel de sporturi, aceasta se mentine pe parcurs, iar excesul de adrenalina contribuie la o buna dispozitie din punct de vedere psihic, ce face ca micile vanatai si zgarieturi suferite pe parcursul probelor sa fie trecute cu vederea.

Mai mult, infuzia de adrenalina este de obicei transmisa si spectatorilor care participa la asftel de evenimente, numarul acestora fiind de fiecare data destul de mare, datorita spectaculozitatii probelor.

In acest week-end, buzoienii vor avea ocazia sa participe la un astfel de concurs, nefiind vorba de o competitie oarecare, ci chiar de o etapa de campionat european de motocros. Evenimentul, care se va desfasura sambata si duminica pe circuitul special de la Gura Calnaului, este organizat de Federatia Romana de Motociclism, cu sprijinul Consiliului Judetean Buzau, care a aprobat saptamana trecuta o hotarare privind implicarea institutiei in organizarea acestei competitii.

 

2014-06-03 12.10.58In urma cu putin timp, s-a incheiat o conferinta de presa in cadrul careia organizatorii au prezentat detalii referitoare la competitia ce va fi gazduita in veek-end de judetul Buzau. La conferinta au participat oficiali ai Federetiei Romane de Motociclism, impreuna cu presedintele Consiliului Judetean Buzau, Cristi Bigiu.

Cu aceasta ocazie, secretarul general a federetiei, Gabriel Olariu a declarat ca este al zecelea an in care Romania organizeaza o etapa a Campionatului European de Motocros, circuitul de la Gura Calnaului fiind ales datorita unicitatii sale. La competitie vor participa motociclisti din 14 tari, organizatorii sperand ca si de aceasta data, numarul spectatorilor sa depaseasca 10.000 de persoane. Secretarul general al federatiei a tinut sa ii multumeasca presedintelui CJB pentru implicarea in desfasurarea evenimentului, mentionand ca organizatorul nu obtine niciun beneficiu material de pe urma acestei competitii, toate incasarile mergand la autoritatea locala.

 

motocrosLa randul sau, Cristi Bigiu a precizat ca in ultima vreme Buzaul a devenit un nume de referinta pe harta competitiilor din domeniul motociclismului, amintind si de etapa de campionat mondial pe care judetul a gazduit-o anul trecut si care a adus la Buzau 500 de sportivi din intreaga lume, ce au atras circa 12.000 de spectatori. Presedintele CJ Buzau a declarat ca oricand va fi deschis pentru a sprijini organizarea altor evenimente similare, avand in vedere ca astfel de competitii fac de acum parte din strategia de promovare a judetului. Totodata, acesta si-a exprimat speranta ca si de aceasta data, etapa de campionat european la motocros va atrage pe circuitul de la Gura Calnaului cel putin tot atat de multi spectatori ca si anul trecut, mai ales ca se anunta vreme frumoasa, lansand chiar o invitatie buzoienilor in acest sens. „Este un sport spectaculos, cu multa adrenalina, la care, ca spectator, nu te poti plictisi. In special copiii vor fi foarte incantati, insa si adultii, in egala masura, mai ales ca modul in care a fost construit circuitul de la Gura Calnaului permite vizibilitate din partea publicului pe 75 la suta din traseu, fiind incluse aici portiunile cele mai spectaculoase”, a declarat Cristi Bigiu in cadrul conferintei de presa.

 


Adaugati un comentariu


 

*