Joi începe vaccinarea cadrelor didactice din Buzău

23 februarie 2021 | 0 comentarii |

Până în această dimineață erau programate 420 de persoane, cărora li se adaugă peste 100 de cadre didactice programate anterior la centrele comunitare, prin platforma online.

 

Joi, 25 februarie, se dă startul campaniei de vaccinare a cadrelor didactice din județul Buzău, iar activități similare vor avea loc la nivelul întregii țări. Decizia a fost luată de Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV) și a fost anunțată încă de săptămâna trecută de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei la nivel național. Acesta spunea că se dorește să se asigure prioritate la vaccinare cadrelor didactice, în condițiile în care, din 8 februarie s-a revenit la organizarea cursurilor în regim normal.

În primele săptămâni după începerea semestrului doi au fost însă confirmate numeroase cazuri de infectare cu SARS-Cov-2 în rândul dascălilor și al elevilor, așa că deși se estima ca această campanie să înceapă în luna martie, termenul a fost devansat și acum este cert că imunizarea va începe în această săptămână. Informația a fost confirmată și de subprefectul Buzăului, Adina Moiseanu, care se ocupă cu coordonarea campaniei de vaccinare la nivelul județului.

 

În acest scop, la Casa Corpului Didactic din Buzău a fost amenajat un centru special de vaccinare, unde vor fi detașate echipe mobile de medici, care vor administra vaccinurile educatorilor, profesorilor și învățătorilor care s-au programat. Potrivit viceprimarului Ionuț Apostu, aceste echipe vor fi formate din medici și asistenți care profesează în cabinetele medicale școlare, aflate în subordinea municipalității.

Conform deciziei luate de Direcția de Sănătate Publică, cadrele didactice cu vârsta până în 55 de ani vor primi vaccinul produs de Astra Zeneca, în timp ce cadrele peste această vârstă vor fi imunizate cu vaccinul produs de Pfizer/BioNTech. Cadrele didactice, care au solicitat vaccinarea, au fost programate atât prin platforma online, cât și prin centralizarea făcută de Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Adina Moiseanu precizând că până azi erau programate pentru vaccinare în cadrul acestei campanii 420 de cadre didactice, dintre care 294 vor primi vaccinul de la Astra Zeneca și 126 pe cel de la Pfizer.

 

Acestora li se adaugă și dascălii care s-au programat anterior la centrele comunitare de vaccinare, care se vor imuniza aici, la data la care au programarea.

Adina Moiseanu a mai anunțat că la începutulul săptămânii au mai ajuns la Buzău 720 de doze de vaccin Pfizer, necesare atât pentru administrarea rapelului, cât și pentru prima doză, dar și 2.040 de vaccinuri de la Astra Zeneca care vor fi folosite și pentru vaccinarea cadrelor didactice.

De la reluarea cursurilor în regim normal, în unitățile școlare de pe raza județului au fost confirmate 26 de cazuri de Covid-19, dintre care 15 în rândul elevilor și 11 în rândul cadrelor didactice și a personalului auxiliar. Din cauza acestor cazuri de îmbolnăviri, elevii din șase clase au fost nevoiți să treacă la cursurile on-line, iar începând din această săptămână, 15.000 de elevi din școlile din municipiul Buzău și Pogoanele, au trecut în scenariul galben, din cauză că incidența infectărilor în aceste localități a depășit pragul de 1 la mie.

De la debutul pandemiei și până astăzi, 9.438 de buzoieni au fost confirmaţi ca fiind infecați cu SARS-CoV-2, dintre care 8.881 s-au vindecat, iar 264 au decedat.

La nivelul judeţului s-au vaccinat deja anti-COVID19 peste 22.600 de persoane, iar 5.600 de cadre medicale și personal nemedical din spitale au primit ambele doze de vaccin.

 


Adaugati un comentariu


 

*