La mulți ani, Ilie!

20 iulie 2018 | 0 comentarii |

În ziua de 20 iulie, creștinii îl celebrează pe Sfântul Ilie, Proorocul Domnului, despre care se spune că nu a murit, ci a fost luat cu trupul într-un car de foc și ridicat la Cer, unde păzește locașurile Raiului. Se spune că înaintea celei de-a doua veniri a Domnului, Sfântul Ilie se va arăta din nou muritorilor. În tradiția populară, Sfântul Ilie merge pe cer într-o căruță cu roți de flăcări, la cre sunt înhămați cai albi, înaripați. El tună, trăsneste și lovește dracii cu biciul de foc. 

Astăzi, de ziua lor, le urăm sărbătoriților  La Mulți Ani!

Iar pentru că este și vineri și abia așteptăm cu toții să ne relaxăm în weekend, dar și pentru că este ziua Sfântului Ilie, să ne reamintim „Balada lui Ilie de la Sculărie” a lui Adrian Păunescu:

Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraş

a venit un lider din străinătate,

gazdele cu dânsul se purtau gingaş,

ca să-i intre-n voie, le făceau pe toate.

 

Vizitând străinul secţiile lor,

s-a oprit deodată şi cu bucurie

arătă spre-un simplu, vârstnic muncitor:

Ăsta nu-i Ilie de la sculărie?

 

Iar oficialii tare s-au mirat

de această faptă, totuşi, peste poate,

şi l-au pus pe listă neîntârziat

ca să plece grabnic în străinătate.

 

A ajuns la Roma c-un autobuz,

După ce un vameş, fir-ar el să fie,

Fără ezitare cică le-ar fi spus:

Ăsta nu-i Ilie de la sculărie?

 

Iar la Roma, papa însuşi i-a primit,

i-a tratat amabil c-un pahar cu apă

şi era şi dânsul foarte fâstâcit,

neştiind totuşi de unde s-o-nceapă.

 

Dar ca orice papă, a găsit un drum.

Şi pe unul gureş, vocea lui mlădie,

l-antrebat c-un tandru scârţîit postum:

Ăsta nu-i Ilie de la sculărie?

 

Observând acestea, cei îndrituiţi

care mersul lumii zilnic îl veghează

s-au simţit datornici, lui Ilie, bliţ

să-i organizeze şi o mică pază.

 

Când erau la papa, Doamne, ce necaz,

unul dintre paznici leşină afară,

medicii de gardă îl făcură treaz

şi motivul bolii toţi îl căutară.

 

Poţi cumva şi nouă tu să ne explici

cauza din care ai cazut în luptă?”

Domnilor v-aş spune: cum stăteam aici,

încordat în veghea asta ne-ntreruptă,

 

A trecut regina Angliei pe aci,

c-o suită mare şi cu protocoale,

m-am retras în umbră spre-a nu stingheri

şi-am simţit genunchii cum îmi pică moale.

 

Când am auzit-o cu cât interes

îşi întreabă Curtea că ar vrea să ştie

cine-i bâtrânelul purtător de fes

de lângă Ilie de la sculărie!”

 


Categorii: Umor

Adaugati un comentariu


 

*