Leacuri pentru mahmureală

10 august 2019 | 0 comentarii |

După o noapte de beție cruntă cu prietenii, directorul unei mari companii merge la birou. Vizibil răvășit de mahmureală, acesta își cheamă secretara și o întreabă:

– Ionela, știi vreun medicament sau vreun remediu pentru mahmureală? Mă simt cumplit.

– Domnule director, eu nu beau alcool, nu mă pricep la așa ceva. Dar l-ați putea întreba pe nea Ghiță, portarul. Am auzit că el are experiență cu alcoolul.

– În regulă. Cheamă-l, te rog, la mine în birou.

Foarte speriat, portarul intră în biroul directorului.

– Domnu director, am înțeles că m-ați chemat.

– Da, Ghiță. Am fost aseară în oraș cu niste prieteni, am băut cam mult, iar acum îmi este un rău de nu mai pot. Știi vreun remediu?

– Ce ați băut, domnule director? -întreabă portarul.

– Whisky…

– Înțeleg. În cazul acesta, eu vă sfătuiesc să mergeți la cârciuma de la colț, dați pe gât 200ml de whisky și ar trebui să fiți „ca nou”.

– Da, măi Ghiță, dar mâine nu am să mă simt la fel de rău ca și azi?

– Dacă va fi așa, mai băgați și ziua următoare 200ml de whisky.

Directorul, îngândurat:

– Și până când să continui așa?

– Până ajungeți portar, ca mine, că și eu am fost cândva director… la o bancă.

***

După o bătălie grea, Ştefan şi armata lui au băut zdravăn, toată noaptea, sărbătorind victoria.

A doua zi, un oştean anunţă că armata turcilor se pregăteşte să atace din nou.

Ştefan îşi adună toţi oştenii și le zice:

– Oşteni, turcii atacă din nou. Cine nu e mahmur, să facă un pas în faţă. 

O ceată de câţiva inşi face un pas în faţă.

– Bine, voi duceţi-vă la bătălie, ca să vă reveniți. Restu’, hai să ne dregem cu câte o bere.

***

Ion se trezeste într-o dimineață, mahmur, cu o durere de cap îngrozitoare, după o petrecere cu niște parteneri de afaceri. Se chinuie să-și deschidă ochii și vede două aspirine așezate langă un pahar cu apă, pe noptieră, alături de un trandafir roșu! Se ridică din pat și-și vede hainele curate și calcate pe umeraș, iar prin cameră totul e în ordine perfectă și lucește de curățenie. Merge la baie, se spală pe față, iar când se uită în oglindă constată că are și un ochi vânat. Se întoarce în dormitor, ia aspirinele și observă un bilet pe care scria: „Dragul meu, micul dejun e în cuptor. Eu am ieșit la cumpărături. Te iubesc!”.

Se duce în bucătărie și vede că într-adevăr îl aștepta micul dejun aburind și ziarul de dimineață. În bucătărie era și fiul lui, așa că-l întreabă:

– Fiule, ce s-a întâmplat azi-noapte?

– Păi, ai ajuns acasă beat după 3 dimineaţa şi ai luat-o razna. Ai rupt măsuţa din sufragerie, ai vărsat pe hol şi ţi-ai învinețit un ochi când ai dat cu capul de uşă.

– Atunci de ce este totul într-o ordine atât de perfectă, atât de curat, iar micul dejun mă aşteaptă pe masă?

– Ah, asta-i simplu, îi răspunde fiul. Mama te-a târât până în dormitor şi când a încercat să-ţi dea jos pantalonii, i-ai spus: „Lasă-mă în pace cucoană, că sunt bărbat însurat!”

 


Categorii: Lifestyle, Umor

Adaugati un comentariu


 

*