Leul a pierdut cate un ban fata de principalele valute

27 aprilie 2017 | 0 comentarii |

eurusdgold-2

Sperantele investitorilor ca Marine Le Pen, candidata de extrema dreapta care a intrat in turul al doilea al prezidentialelor din Franta, va pierde in fata lui Emmanuel Macron, a mentinut euro pe o panta ascendenta, astfel ca monedele de la marginea zonei s-au depreciat, exceptie facand cea poloneza.

Dupa doua zile de apreciere a monedei nationale, cursul euro a crescut, ieri, de la 4,5250 la 4,5355 lei, intr-o sedinta in care de la o deschidere la 4,527 s-au urcat pana la un maxim de 4,538 lei. Tranzactiile de la ora 14:00 se realizau la 4,533 – 5,536 lei.

Evolutia leului este afectata in continuare de evenimentele externe, precum alegerile din Franta, dar si de politica fiscala si salariala a guvernului PSD, care pare a conduce la cresterea deficitului bugetar care implica o majorare a datoriei publice. Reamintim ca aceasta posibilitate a determinat agentia de rating Moody’s sa schimbe perspectiva ratingului Romania de la Baa3 pozitiv la Baa3 stabil, ceea ce in opinia analistilor reprezinta un semnal de alarma.

Cursul dolarului american, care a scazut marti la la 4,1556 lei, minim ce nu mai fost atins 11 noiembrie 2016, a crescut la 4,162 lei, dupa ce cotatiile din piata au coborat pana la 4,13 lei, maximul fiind de 4,167 lei.

Moneda elvetiana se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,083 si 1,087 franci/euro, ceea ce a facut ca media sa urce de la 4,1751 la 4,1842 lei.

Perechea euro/dolar a crescut pe pietele internationale, de la 1,0882 la 1,0951 dolari, nou varf incepand cu noiembrie trecut, la scurt timp dupa alegerea lui Donald Trump drept presedinte al SUA. In jurul orelor 14:00, euro se plasase in jurul valorii de 1,09 dolari.

Indepartarea spectrului unui „Frexit”, dupa succesul la limita al lui Macron, a adus, incepand de luni, aprecierea euro, dupa ce mai multi competitori si-au facut publica sustinerea electorala pentru social-liberal.

 

*Analiza zilnica valutara & futures (cuprinde date si informatii disponibile pana la ora 14:00) este realizata de Radu GEORGESCU – DOMUS M&D

 


Categorii: Business, Financiar

Adaugati un comentariu


 

*